Brânzeturile românești care i-au cucerit pe americani. Câte tone am ajuns să exportăm anual peste ocean

×
Publicitate

Americanii au prins gustul brânzei românești, care și-a găsit treptat un loc de cinste pe rafturile supermarketurilor de peste ocean. Câteva tone, încărcate în containere reci, au plecat deja cu vaporul spre Statele Unite.  

Succesul producătorilor români a venit după ce au participat la numeroase târguri internaționale.

În fabrica de lactate de pe Valea Gurghiului, din județul Mureș, se produc după rețete tradiționale mai multe sortimente de cașcaval și de brânzeturi.

Zilele trecute, de aici au fost trimise în Statele Unite șase tone de brânză. Brânza de burduf și cașcavalul și-au găsit loc pe rafturile marilor supermarketuri de peste ocean.

Ca să intre pe piața greu accesibilă din Statele Unite, producătorul a avut un parcurs birocratic greoi.

Nicu Bumb, reprezentant fabrică de lactate: „Să te înregistrezi în sistemul lor sanitar veterinar din America, după care îți dau OK-ul să obții să faci exportul, medicul veterinar din zonă vine, ia teste din fiecare lot de produse, face un certificat de export, sigilează marfa care pleacă în containere pe vapoare și în patru-cinci săptămâni, în funcție de curenți, ajunge pe celălalt continent".

Americanii au apreciat și cum este colectat laptele de la peste 3.000 de fermieri, dar și că singurul conservant natural folosit este saramura. Colaborarea a pornit de la un târg.

„Calitatea produselor, asta cucerește”

Localnică: „Aici este izvorul care e cu apă sărată de când mă știu eu și părinții mei tot așa zic, că de aici duceau saramură pentru tot”.

Și de la o fabrică de procesare a laptelui din județul Alba sunt trimise anual peste ocean 10 tone de brânză.

Vlad Gatea, director de vânzări: „Anul trecut am reușit să trimitem undeva la peste 10.000 de kg și peste 30.000 de unități din produsele selectate pe care le trimitem către ei, aici avem anumite limitări având în vedere că produsele noastre sunt produse proaspete. Calitatea produselor, asta cucerește”.

Daniel Buda, prim-vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European: „E foarte important că am început să pătrundem pe astfel de piețe și acest lucru se datorează în principal calității produselor. La nivelul Parlamentului European susținem pătrunderea spre noi piețe”.

La finalul anului va avea loc o întâlnire cu reprezentanții mai multor lanțuri de hypermarketuri de peste ocean la Ambasada României din Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62470971
Un bărbat din Iași s-a dus să-și pună ochelari, dar medicii i-au descoperit în ochi ceva îngrozitor

Un bărbat din Iași care s-a dus la un simplu control oftalmologic pentru a-și pune ochelari a aflat că are o tumoare orbitală, o afecțiune extrem de rară. Medicii au reușit însă rezecția completă a tumorii, redându-i bărbatului vederea și viața.

 

62470961
O persoană a murit, iar alte 140 s-au intoxicat după ce au mâncat un preparat foarte popular

O persoană a murit, iar alte peste 140 de persoane au suferit toxiinfecţii alimentare în Japonia, după ce au consumat anghilă la grătar, un preparat foarte popular în această ţară, mai ales pe timpul verii, a anunţat directorul unui magazin universal.

62470914
„Insula fantomelor” e de vânzare. Are tunuri pe plajă, ar putea găzdui nunți, și era „dispozitiv de descurajare nucleară”

„Insula fantomelor” cum este supranumită o mică întindere de uscat din apropiere de Plymouth, este scoasă la vânzare, dar nu sunt cumpărători din pricina trecutului sângeros și a fenomenelor inexplicabile din prezent.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.