Au apărut renumiții pepeni de Dăbuleni. Prețul va fi mai mic anul acesta

×
Publicitate

S-au copt renumiții pepeni de Dăbuleni, iar fermierii vor să dea de veste în toată țara.

Dulci ca mierea, primii pepeni vor ajunge zilele acestea pe tarabe. Prețul va fi mai mic anul acesta, ca să poată învinge concurența din import. Pepenii din Grecia și Turcia se vând deja în hipermarketuri și piețe.

Fermierii culeg primii pepeni copți în nisipul fin de la Dăbuleni, județul Dolj. Recolta e dublă față de 2020.

Viorel Mușat, fermier: "Calitativ sunt mai bune ca anul trecut și ca miez și ca dulceață și ca aspect. Anul acesta sperăm la 60-70 de tone la hectar. Din cauza temperaturilor scăzute au ajuns la maturitatea optimă."

Dacă anul trecut pepenii au plecat de la producător cu doi, trei lei pe kilogram, anul acesta prețul nu va fi mai mare de 1,6 lei, asta pentru că s-au copt mai târziu și între timp cei din import s-au ieftinit.

Codruța Diaconu, fermier: ”Lubenița românească are alt gust. Zici că mănânci lubeniță. Ailaltă mănânci…o mănânci de poftă, că ai plăcere să cumperi înainte, dar nu are niciun gust."

Fermierii au investit în semințe din străinătate și în îngrășăminte. Până când culeg toți pepenii, îi păzesc de iepuri și ciori, zi și noapte.

Fermier: "Merg toate soiurile la noi pe nisipuri, dar e pământul slab, trebuie băgat multă îngrășăminte ca să facem producție, ceva.”

Înființată în urmă cu doi ani, cooperativa "Patria Lubenițelor" a rămas, din păcate, la stadiul de proiect. Dacă la început avea peste 60 de membri, acum s-au înjumătățit.

Aurel Băjenaru, primar Dăbuleni: ”Mulți membri nu au avut posibilitatea financiară de a contribui la crearea unui fond care să gestioneze marketingul, mai bine spus, și de aici și întârzierea nejustificată."

În piețe "Dulcele de Dăbuleni" se va bate cu pepeni din Grecia și Turcia, din această cauză fermierii cultivă tot mai puțini. De anul trecut și până acum din Dăbuleni au dispărut 300 de hectare cultivate cu pepeni, mai bine de o treime din întreaga suprafață.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62197713
Cea mai bătrână gorilă din lume, ținută în captivitate, a împlinit 60 de ani

Cea mai bătrână gorilă din lume, ținută în captivitate, a împlinit 60 de ani. Îngrijitorii grădinii zoologice din Atlanta, unde trăieşte Ozzie, i-au organizat o petrecere în toată regula.

62197735
Incendiu puternic într-un bloc din Oradea. Focul a pornit dintr-un apartament și a cuprins tot acoperișul

Un incendiu a izbucnit joi dimineața într-un bloc din Oradea, într-un un apartament de la etajul patru al imobilului.

62197692
Gunoaiele din peșteri, lăsate de turiști, sunt curățate cu greu de speologi

Zonele turistice se află în continuare sub asediul deșeurilor aruncate de către turiști şi localnici.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.