Un american i-a donat un rinichi unui străin și plănuiește să doneze și o parte din ficat

62075633
Facebook.com

Un american mărturisește că se simte fericit atunci când ajută alte persoane, chiar și cu lucruri mărunte. După ce a ajutat sute de oameni, bărbatul chiar i-a donat un rinichi unui străin.

Jon Potter, în vârstă de 29 de ani, spune că a început "campania" prin care ajută necunoscuți în urmă cu patru ani, după ce o femeie i-a cerut ajutorul și a refuzat-o, potrivit cbsnews.com.

"M-a rugat să o duc la un centru pentru femei abuzate, apoi m-a întrebat dacă pot să îi dau bani pentru autobuz". Acesta a povestit că i-a spus femeii că nu poate să o ajute și a regretat acest răspuns imediat.

De atunci, Jon a jurat să răspundă pozitiv oricărei persoane îii cere ajutorul, indiferent de ce ar avea nevoie. Așa a ajuns să facă tot felul de treburi casnice și nu numai pentru oameni care caută ajutor pe rețelele sociale. 

Jon Potter

Până acum, el spune că a făcut aproximativ 1.000 de fapte bune și nu îl interesează daca cineva îl păcălește.

"Ajut pentru că vreau să ajut. E în regulă. Mă duc la culcare fericit", a spus el.

Mai mult, în urmă cu o lună, Jon i-a donat un rinichi unui bărbat pe care nu îl cunoștea. El plănuiește deja să renunțe și la o bucată din ficat.

"Vreau foarte tare să mult să îmi ofer o bucată din ficat. Vreau să ajung în mormânt cu minimul necesar de organe", spune bărbatul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Internaționalul care a fost filmat în timp ce își înșela soția s-a căsătorit cu iubita unui prieten
Citește și...
62065926
Ce i-au găsit doctorii în gât unei fete de 2 ani: „Nu i-au dat nicio șansă”
Un copil din Marea Britanie a fost operat de urgență, după ce în urma unei radiografii a aflat că are o baterie blocată în gât.
62075632
Un elefant a evadat în timp ce stătea la coadă la vamă. Cum a fost prins
Caz mai puţin obişnuit la un punct vamal din Belarus.
62075599
Un cunoscut model, imagini provocatoare pe plajă. Mesajul radical transmis colegilor săi
Kelly Brook a fost surprinsă îmbrăcată într-un costum de baie, pe o plajă aflată într-o locație exotică.