A doua zi de Paște: Obiceiul stropitului sau udatul fetelor. Semnificațiile păgâne ale obiceiului catolic preluat în Ardeal
În a doua zi de Paște, în multe localități din Transilvania se păstrează cu sfințenie o tradiție veche de secole - stropitul sau udatul fetelor.
Acest obicei, împrumutat de la comunitățile germane și maghiare, are rădăcini adânci și o simbolistică bogată, reprezentând atât elemente creștine, cât și influențe precreștine.
Originea obiceiului stropitului
Etnografii susțin că obiceiul stropitului din a doua zi de Paște a fost adus în Transilvania în perioada Evului Mediu de către sași, răspândindu-se ulterior în toate zonele locuite de germani, apoi în comunitățile maghiare și românești.
Deși reprezentanții bisericii catolice leagă tradiția de un eveniment biblic - când evreii i-ar fi stropit cu apă pe adepții lui Iisus care anunțau Învierea - unii etnologi consideră că este vorba despre o tradiție precreștină, practicată de popoarele germanice în onoarea zeiței Ostera, divinitate asociată cu fertilitatea și primăvara.
Semnificația stropitului - frumusețe, fertilitate și bunăstare
Tradiția spune că fetele trebuie udate pentru:
- A rămâne frumoase și proaspete tot anul
- A da naștere la copii sănătoși
- A mirosi precum florile de primăvară
- A avea șanse mai mari să se mărite în anul respectiv
- A le asigura bunăstarea
În esență, obiceiul este strâns legat de venirea primăverii și de ritualurile de fertilitate, reprezentând un complex de credințe care urmăresc asigurarea "bunului mers al vieții", după cum menționează specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului.
Cum se desfășoară obiceiul în diferite zone
La țară
Inițial, fetele erau udate cu găleți de apă de izvor "neîncepută". În unele localități, fetele erau duse la o fântână sau aruncate într-o apă curgătoare.
Această practică avea la bază credința că apa proaspătă le va aduce prospețime și fertilitate.
La oraș
Cu timpul, apa a fost înlocuită cu parfum sau apă de colonie, obiceiul devenind mai rafinat.
Băieții aleg cu grijă parfumurile cu care merg "la udat", încercând să impresioneze fetele pe care le simpatizează.
Ritualul stropitului
Băieții se adună în grupuri și merg la casele unde locuiesc fete. Înainte de a le stropi, recită diverse versuri:
- "Am auzit că aveți un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească și mulți ani să trăiască!"
- "Eu sunt micul grădinar / Cu sticluța-n buzunar / Și-am venit la dumneavoastră / Să ud floarea din fereastră"
- "Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră, care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?"
Fetele și femeile își primesc "udătorii" cu ouă roșii, pălincă, prăjituri și, în unele cazuri, cu bani. Tradiția spune că nicio fată nu trebuie să rămână "neudată", altfel nu-i va merge bine în acel an.
Legenda creștină a udatului
O frumoasă legendă creștină povestește despre originea acestui obicei: o fată creștină care mergea la târg să vândă ouă s-a întâlnit cu o fată păgână.
În timp ce îi vorbea despre credința în Dumnezeu, păgâna i-a spus că va crede doar dacă ouăle albe se vor face roșii.
Minunea s-a întâmplat, iar cele două fete au leșinat de emoție. Niște trecători le-au găsit și le-au stropit cu apă pentru a le trezi, de aici rămânând obiceiul udatului de Paște.
Variante regionale ale obiceiului
În Transilvania, obiceiul este practicat atât de credincioșii catolici, cât și de cei ortodocși. În unele sate, fetele își iau revanșa în a treia zi de Paște, când este rândul băieților să fie stropiți.
Obiceiul a fost preluat în Ardeal de la comunitatea maghiară, dar se practică și în alte regiuni precum Banatul sau Bucovina.
În sudul Transilvaniei, Maramureș și Sfântu Gheorghe exista și obiceiul udării celui mai bun plugar din sat, pentru a asigura recolte bogate întregii comunități.
Evoluția în timp a tradiției
Dacă în vechime stropitul se făcea exclusiv cu apă, începând cu secolul al XIX-lea, obiceiul s-a modificat.
În familiile nobiliare din Transilvania, stropitul s-a practicat până la sfârșitul secolului al XIX-lea, după care a rămas predominant în mediul rural.
