Andreea Raicu mărturisește cum a reușit să se trateze de depresie: ”Simţeam o goliciune interioară”


Ultimul update: Miercuri 28 Noiembrie 2018 10:13
Data publicarii: Miercuri 18 Aprilie 2018 17:07
Categorie: Depresia, boala mileniului

Depresia poate doborî pe oricine. Nu alege omul după statut social sau banii din cont. Pentru că e o boală stigmatizantă, nimeni nu se laudă că are depresie. Dar de multe ori în spatele unor zâmbete, se ascunde o mare tristeţe.

Continuăm campania "Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului" cu povestea Andreei Raicu. Ea ne-a mărturisit cu o sinceritate dezarmantă cât de mult i-a întunecat viaţa depresia şi cum a reuşit să se trateze. Îşi doreşte ca povestea ei să îi determine şi pe alţii să ceară ajutor.

Andreea Raicu este în atenţia publicului de 20 de ani. A devenit vedetă de televiziune la scurt timp după ce a terminat liceul şi părea că are o viaţă perfectă. O femeie frumoasă, mereu zâmbitoare căreia aparent nu-i lipseşte nimic. Are o carieră de invidiat, o casă superbă în centrul Bucureştiului, o maşină scumpă şi bani.

”De fapt e ideea că vedetele au viaţă superbă. Au viaţa asta frumoasă pe care și noi cumva o întreţinem şi intri într-un joc în care toată lumea crede că ai viaţa frumoasă şi începi să crezi și tu că ai viaţa frumoasă, deci nu ai cum să fii trist şi atunci când ai cea mai mică problemă încerci să o ascunzi atât de tine cât şi de ceilalţi. Ascundeam multă nefericire”, spune Andreea.

Nefericirea Andreei a fost alimentată încă din copilărie.

”Ambii părinţi au avut un rol. Mamă care avea o influenţă asupra mea în zona creativă şi în zona asta de a performa tot timpul şi îmi spunea că tot ceea ce fac trebuie să fie impecabil, fără greşeală şi ireproşabil. Sunt cele trei cuvinte pe care cred că nu o să le uit niciodată, iar tatăl meu îmi spunea că tot timpul trebuie să fiu foarte deşteaptă că altfel o să râdă lumea de tine şi că nu există "nu pot" şi "nu ştiu". A spune "nu ştiu" înseamnă că eşti prost şi cumva am crescut cu aceste lucruri şi evident că au început să pună presiune pe mine din ce în ce mai mult pe măsură ce creşteam”, a mărturisit Andreea.

”Presiunea mare exercitată asupra copilului, mai ales proiecţiile pe care le fac în viitorul copiilor şi presiunile pe care le fac părinţii prin nerealizările lor, sau au ajuns la un anumit nivel şi vor să atragă copilul la un nivel foarte înalt, poate da o depresie severă şi chiar suicid în cazul unui eşec”, explică Dr. Adela Ciobanu, conf. univ. medic primar psihiatru.

Elena Lasconi: Ai avut vreodată gânduri de suicid?”

Andreea Raicu: ”Mi-am dorit să se termine această dramă şi această durere pe care o simţeam, nu ştiu cum dar vroiam să se termine. Această frică de a nu greşi, această dorinţă de perfecţiune despre care ulterior am aflat că este unul din lucrurile care te opresc în a evolua şi mărturisesc că nu mai consider că e o calitate, pentru că multă vreme am considerat că e o calitate pentru că te ajută să fi mai bun şi să evoluezi. E adevărat, dar fără să pui atât de multă presiune pe tine pentru că întotdeauan am pus multă presiune pe mine şi asta mă făcea să mă deconectez de la mine şi de la dorinţele mele, pentru că dorinţa mea de a fi perfectă era atât de mare încât nici nu mai conta ce-mi doream. Conta să fac pe plac celorlalţi, să nu mă fac de râs să nu greşesc.”

Aşa că nu e de mirare că Andreea a fost copleşită. Şi-a dat totuşi seama că are nevoie de ajutor şi a început încă de la 19 ani să facă psihoterapie.

Andreea Raicu: ”Am făcut foarte multă psihoterapie şi am citit mult şi am vrut să înţeleg ce se întâmplă cu mine. Nu se poate să ai toate lucrurile astea pe care oricine şi le doreşte şi totuşi să nu fii fericit.”

Elena Lasconi: ”De ce ai început? Ce ai simțit?”

Andreea Raicu: ”Am suferit foarte mult ca mama nu era acasă în perioada copilăriei, pentru că era însoţitoare de bord şi plecările ei au lăsat nişte traume foarte puternice. Îmi era foarte dor de ea când eram mică şi nu era şi asta mi-a influenţat foarte mult viaţa şi veşnic am avut această teamă de abandon. După care am început să fac terapie pentru că presiunea pe care am simţit-o din partea presei, nu eram obişnuită şi cu revistele de paparazzi. Am avut la un moment dat o relaţie cu o persoană cunoscută şi atunci presiunea a fost extraordinar de mare şi a fost o perioadă în care oriunde mă duceam era cineva în spatele meu, un aparat de fotografiat, cineva care voia să ştie ceva despre viaţa mea. Voiam să rămână doar a mea.”

Cu toţi anii de terapie, starea emoţională a Andreei se înrăutăţea pe zi ce trece.

”Purtam anumite lucruri ca să mi se pară că aprațin unei societăţi. De exemplu trebuia să-mi cumpăr nişte genţi, pentru că dacă purtam genţile respective eram şi eu că doamnele care purtau genţile respective sau trebuie să-mi cumpăr cinci perechi de patofi sezonul ăsta, pentru că dacă nu mi le cumpăr nu sunt la modă şi nu fac parte din lista fashionistelor. Adică erau nişte lucruri unde aveam o preocupare extraordinară şi mi-am dat seama că alea erau nişte acţiuni ale mele care acopereau nişte goluri din interior din nou. Făceam cumpărături compulsive, mă duceam şi îmi cumpăram cinci genţi, şapte perechi de pantofi, 20 de bluze, 30 de perechi de pantofi. Depresiile costă mult, mi se părea că niciodată nu sunt de ajuns, trebuia să fiu mai slabă, mai frumoasă, mai deşteaptă ca să pot să simt că mă iubesc oamenii sau că mă acceptă sau că sunt cumva bună şi acceptată de oameni. Nu mă simţeam îndeajuns de valoroasă, realitatea e că nu mă iubeam deloc”, a mărturisit Andreea.

Totul a devenit de nesuportat în decembrie 2009.

”Cred că puterea mea de a ţine totul foarte stabil şi foarte bine să se vadă foarte bine din exterior începea să nu mai fie acolo, să slăbească. Îmi aduc aminte că am prezentat gala brazilor de Crăciun, organizată de Salvaţi Copiii şi era totul extraordinar de frumos şi eram îmbrăcată într-o rochie foarte frumoasă pentru că e o gală şi e black tie. Locaţia era foarte frumoasă, toată lumea era foarte frumoasă, ştii, totul era o poveste şi am ajuns acasă şi am închis uşa şi mi s-a părut că am intrat într-o altă viaţă. Mi s-a părut că acum 5 minute aveam totul şi acum nu mai am nimic. Mi se părea că e o minciună. Simţeam o goliciune interioară incredibilă. Simţeam o goliciune şi o tristețe pe care o evitam făcând foarte multe alte lucruri ca să nu simt nici durerea şi nici golul şi nici tristeţea. Vroiam să ajung într-un loc care să-mi răspundă la întrebările mele. Adică ai tot ce spune societatea că te face fericit şi totuşi eu nu eram fericită şi atunci m-am rugat foarte tare să aflu ce trebuie să fac să găsesc aceste răspunsuri”, a mai spus Andreea.

În cele din urmă se hotărăşte să plece într-un ashram din India.

Elena Lasconi: ”Ce te-a mânat să te duci acolo?”
Andreea Raicu: ”Căutarea şi durerea. Am plâns foarte mult, foarte mult, îngrozitor de mult cred că la un moment dat nici nu mai aveam lacrimi să mai plâng. Nu spun că India este locul unde se rezolvă problemele. Deloc. Problemele se pot rezolva oriunde, ceea ce trebuie să ai este să ai disponibilitate, inimă deschisă şi foarte multă putere şi forţă. Şi am ajuns acolo şi ce mi s-a părut incredibil a fost faptul că puteam să fiu îmbrăcată ca toată lumea. Eram la fel, eram la fel ca toată lumea şi nu ştiai dacă lângă tine stă un milionar sau un cerşetor, pentru că nu se putea face diferenţa între oameni. Eram toţi îmbrăcaţi în robe. Toţi făceam aceleaşi lucruri în funcţie de necesităţi şi nevoi. Mă simţeam fantastic, mi se părea incredibil că nu trebuie să-mi aranjez părul şi mai era un lucru care mi se pare fantastic. Exista o insignă pe care scria liniște și dacă o purtai nimeni nu venea să te abordeze.”

Ceea ce i-a schimbat însă viaţa a fost un curs unde a retrăit primii şapte ani de viaţă.

”Practic este o regresie pentru că în primii trei ani de viaţă la fete şi de patru ani de viaţă la băieţi nu avem amintiri conştiente. Avem amintiri subconştiente. Şi atunci practice în cei şapte ani pe care îi lucram acolo intram într-o regresie până la zero ani şi ajungeai să-ţi aminteşti nişte situaţii şi să găseşti situaţiile din care tu ai ajuns să ai anumite reacţii. Pentru că de multe ori ni se întâmplă să reacţionăm într-un anumit fel, sunt anumite paternuri în relaţii mai ales şi să nu înţelegi de ce sau să fii conştient că nu e ok, dar să faci în continuare şi ducându-te înapoi pe firul poveştii înţelegi ce s-a întâmplat şi poţi să schimbi mecanismul. Când am intrat în ashram, dacă cineva mă întreba cine sunt aş fi spus aşa: sunt o vedetă de televiziune care locuieşte pe strada nu ştiu care, are o casa aşa, care conduce maşina cutare, care prezintă emisiunea cutare, căreia îi place să călătorească. Când am ieşit şi m-ai fi întrebat cine sunt eu ţi-aş fi spus că sunt un om care îşi doreşte să afle întotdeauna ce e în interiorul lui, să-şi asculte inima şi să-și trăiască viaţa în funcţie de nevoile şi necesităţile lui. Să nu-şi trăiască viaţa în funcţie de oamenii din jur”, a spus Andreea.

Andreea spune că abia acum se simte bine în pielea ei însă îşi dă seama că a avut şi mare noroc că a reuşit să scape de depresie. Au ajutat-o anii de psihoterapie, prietenii, cărţile şi călătoria spre ea însăşi din India. Prin povestea ei vrea să le transmită tuturor care îşi ascund depresiile de teamă stigmatizării să ceară ajutor. Pentru că depresia netratată se agravează şi duce de multe ori la suicid.

În fiecare an aproape un milion de oameni îşi iau viaţa în lume din cauza depresiei, adică un deces la fiecare 40 e secunde. Iar sinuciderea este a doua cauză de deces la tinerii între 15 şi 29 ani.

Campania "Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului" continuă, vineri, la Știrile PRO TV de la ora 17:00, cu povestea lui Andrei Nistor, diagnosticat cu tulburare bipolară. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Povestea neștiută a vedetelor care au suferit de depresie. Andreea Raicu: ”Am plâns foarte mult”