DOCUMENT. Ministerul Culturii propune o serie de măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie

×
Publicitate

Ministerul Culturii propune o serie de măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie, în spaţii închise şi deschise, acestea urmând să fie analizate de Ministerul Sănătăţii şi apoi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, setul de măsuri priveşte angajaţii şi angajatorul, dar şi publicul, fiind stabilite reguli cu privire la amenajarea spaţiului şi desfăşurarea activităţilor culturale. De asemenea, sunt stabilite măsuri care privesc artiştii şi prestaţiile artistice.

Evenimente cu public vor avea loc respectând două tipuri de scenarii atât pentru activităţile desfăşurate la exterior, cât şi în interior, organizatorul fiind cel care trebuie să aleagă între aceste două scenarii.

"Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat activ în elaborarea şi definitivarea măsurilor pentru reluarea activităţii cu publicul în domeniul cultural. A fost o muncă susţinută care sper să permită intrarea în normalitate la data de 1 iunie. Am avut în vedere şi experienţa altor state membre UE şi suntem în continuare deschişi spre a îmbunătăţi normele, pentru că sănătatea publică primează. Am evidenţiat în repetate rânduri că sectoarele cultural-creative au fost unele dintre cele mai restricţionate şi avem nevoie de susţinere ca acestea să poată redeveni accesibile publicului, atât ca o necesitate socială, cât şi economică", a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat în comunicat.

Propunerile au fost elaborate în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activităţii cu public a sectoarelor cultural-creative, grup iniţiat de către Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîţu.

Din acest grup au făcut parte asociaţii şi patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiţi reprezentanţi mandataţi în acest sens, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministere care şi-au manifestat dorinţa de a lucra împreună pentru a găsi soluţii, inclusiv pentru segmentul HoReCa. Expertiza medicală a fost asigurată de către dr. Victor Costache şi dr. Cristian Oancea, reprezentanţi ai prim-ministrului.

Documentul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Culturii şi rămâne în consultare publică timp de 10 zile, iar propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected].

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62183331
Românii deschid librării în diaspora. O carte românească poate ajunge pe orice continent cu 1,5 euro

Pentru milioanele de români din diaspora care își doresc cărți în limba română, se deschid librării în tot mai multe țări.

61907120
Dorina Lazăr este din nou directorul Teatrului Odeon. Firea a demis-o „abuziv”, Nicușor Dan a repus-o în funcție

Dorina Lazăr a fost repusă pe postul de director al Teatrului Odeon, din dispoziția primarului Nicușor dan. Ea fusese demisă de Gabriela Firea, dar câștigase procesul cu Primăria.

62182118
Spectacolele online, tot mai populare în pandemie. Piesa care a adunat peste 6.000 de spectatori

În ultimul an, organizatorii de spectacole live au avut pierderi foarte mari - în unele cazuri vânzările au scăzut chiar şi cu 95 la sută.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.