Cinci alimente pe care le poți consuma în siguranță după data de expirare, pentru a combate risipa alimentară
Puțini știu că unele alimente pot fi consumate chiar și după data de expirare. Specialiștii îndeamnă la combaterea risipei alimentare și explică de ce anumite produse pot fi mâncare chiar și în afara termenului de valabilitate.
Datele de limită de consum se referă la siguranța alimentelor în timpul consumului, în timp ce datele de valabilitate ale produselor se referă la calitatea alimentelor.
Unele dintre cele mai comune alimente dintr-o bucătărie pot fi consumate în siguranță chiar și după termenul de expirare.
Recent, în Marea Britanie, o serie de giganți din retail au eliminat datele de valabilitate de pe lapte, ca parte a unei campanii pentru combaterea risipei alimentare.
Reprezentanții unui lanț de supermarket-uri din Regatul Unit spun că aproape 500 de milioane de sticle de lapte sunt irosite în fiecare an în Marea Britanie.
Ceea ce poate oamenii nu știu este că laptele nu este singurul produs care poate fi consumat în siguranță după data limită de consum.
Ouăle, iaurtul și chiar și pâinea pot fi consumate în siguranță, chiar și după ce „expiră”. potrivit The Mail.
Agenția pentru Standardele Alimentare îi avertizează pe britanici să folosească „indicii senzoriale" pentru a judeca dacă alimentele pot fi consumate în condiții de siguranță – adică dacă un aliment are un miros neobișnuit sau are urme de mucegai.
5 alimente care pot fi consumate după data limită de consum
Iaurtul
La fel ca în cazul laptelui, o serie de giganți din retail au eliminat etichetele cu data limită de consum pentru iaurt în încercarea de a reduce risipa.
Co-op, Sainsbury's și Asda au eliminat data limită de consum de pe iaurtul de marcă proprie, deoarece milioane de recipiente sunt aruncate la gunoi în fiecare an, deși pot fi consumate în siguranță.
În schimb, britanicii sunt încurajați să folosească în schimb data limită de consum.
„Iaurtul poate fi sigur de consumat dacă este păstrat nedeschis în frigider după data indicată, așa că am trecut la data limită de consum pentru a reduce risipa de alimente”, a spus, Nick Cornwell, șeful departamentului de siguranță alimentară al unui celebru lanț de supermarket-uri.
„Aciditatea iaurtului acționează ca o apărare naturală. Îi încurajăm pe cumpărători să își folosească judecata cu privire la calitatea iaurtului lor dacă acesta a depășit data limită de consum", a afirmat acesta.
Ciocolată
Ciocolata nu are o dată limită de consum. Acest aliment este bun de consumat mult timp după ce este cumpărată. Ciocolata conține foarte puțină apă, ceea ce o ajută să rămână proaspătă mult timp, scrie Mirror.
Reprezentanții unui brand de ciocolată au explicat că ciocolată poate fi consumată în siguranță chiar dacă apar pete albe pe ea.
Pâine
Cheia pentru prelungirea duratei de prospețime a pâinii este depozitarea corectă a acesteia.
Datele de valabilitate presupun că aceasta va fi lăsată pe tejghea, dar acest lucru o expune la temperaturi mai ridicate care pot crea condiții favorabile pentru dezvoltarea mucegaiului.
Departamentul de Stat al SUA arată că depozitarea pâinii în frigider îi poate prelungi durata de valabilitate până la două săptămâni.
Pâinea poate fi păstrată, de asemenea, în congelator, chiar și câteva luni după data de expirare.
Ouă
Ouăle sunt un alt aliment care poate fi consumat după data limită de consum.
„Atâta timp cât oul nu s-a stricat, nu există niciun motiv pentru care să nu vă puteți bucura în continuare de el", a spus nutriționistul Keri Gans, RD, autorul cărții The Small Change Diet, pentru Women's Health:
Un mod simplu de a afla vechimea unui ou este testul în apă: Ouăle proaspete se scufundă, în timp ce cele stricate plutesc.
Brânză
Waste and Resources Action Programme (WRAP), o organizație caritabilă care se ocupă cu risipa de alimente, a arătat că unele brânzeturi, cum ar fi brânza tare, pot fi consumate mult timp după termenul de valabilitate.
Sursa: Mirror
Etichete: iaurt, oua, lapte, ciocolata, branza, myimpact,
Dată publicare:
11-06-2023 17:22