Update: Contrar celor declarate anterior de poliție care susținea că Bucurică a tras un foc în aer, un agent i-a luat arma, care s-a descărcat accidental. Informația se regăsește în motivarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Din fericire, nu a rănit pe nimeni. Potrivit anchetatorilor, procurorul are permisul de port-armă anulat. Acesta a declarat că avea arma cu el pentru că ar fi ținta unui asasinat.
Procurorul George Bucurică a făcut declarațiile pe holul Curții de Apel Alba, înainte să fie prezentat unui judecător.
Incidentul care l-a adus în această situație s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din localitatea Ribița, în județul Hunedoara. Acesta ar fi făcut scandal, iar cineva a chemat poliția.
Tânără: „Un domn a mers cu pistolul și a amenințat mai multă lume. Intrase cu mănuși și era îmbrăcat foarte ciudat.”
Agenții ajunși la fața locului i-au cerut procurorului să se legitimeze, dar acesta ar fi refuzat și a folosit un spray lacrimogen ca să scape, spun anchetatorii. Apoi ar fi fugit pe un câmp din apropiere, iar când a fost prins, ar fi tras cu arma.
Din verificările făcute de anchetatori reiese că procurorul nu și-ar fi depozitat armele în casetă metalică, așa cum prevede legea, iar din acest motiv a rămas fără permis de port armă, la sfârșitul lunii trecute.
Simona Harbuzaru - purtător de cuvânt IPJ Caraș-Severin: „A fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea dreptului de port și folosire a armelor, acesta având obligația de a preda la un armurier autorizat, în termen de 30 de zile.”
Cosmin Boloșin este avocat și îl cunoaște pe procurorul Bucurică.
Cosmin Boloșin – avocat: Acum câțiva ani de zile a avansat la Parchetul de lângă tribunalul Caraș-Severin. A avut funcția de procuror judiciarist. Era cel care se ocupa, efectiv, de dosarele care erau în instanță, pentru a susține, mă rog, cauzele parchetului, poate că a avut o răbufnire, să spun așa, de orgoliu.
Până la această oră, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin nu a răspuns solicitării de a transmite un punct de vedere în legătură cu activitatea procurorului. Acesta este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor, uz de armă fără drept, tulburarea liniștii publice, port fără drept de obiecte periculoase și ultraj.