Ce trebuie sa invete taranul roman de la fermierul din vest ca sa isi vand marfa ieftin si cu profit
Taranul roman moare, dar nu se preda. Dupa 20 de ani de capitalism, tot n-a inteles ca trebuie sa se uneasca, daca vrea sa conteze pe piata europeana.
Ca sa produca eficient, trebuie sa ia exemplul fermierilor din vest, care s-au unit in cooperative ca sa-si vanda marfa si ieftin si cu profit.
Agricultorul roman nu primeste subventie daca nu e membru de asociatie. Numai ca spaima de colectivizare nu a disparut.
Din aceasta cauza, cand vine vorba de investitii si strategii de piata comune, gopsodarii romani sunt dezbinati, se inseala si se suspecteaza unii pe altii. Iar in final, pierdem cu totii.
La 20 de ani dupa experienta dezastruoasa cu CAP-urile, romanul inca n-are incredere nici in propria-i umbra. Mic si singur in concurenta cu marile ferme ce castiga din volumul de vanzari, taranul se simte linsat. Isi vinde productia in pierdere.
"El nu are capacitate singur de negociere cu partenerul lui, care ii preia laptele. Ori ei ar trebui sa fie o cooperative, care sa amentinte chiar cu o infiintarea unei fabrici de prelucrare a laptelui in interior", spune Valeriu Tabara, ministrul agriculturii.
Exact asta a incercat domnul Caras, vacar cu peste 100 de vite. Visa la prima fabrica de lactate din Romania, construita de tarani. A gasit si un fond de investitii britanic, care sa-i imprumute milioanele de euro. Cooperativa a functionat doar pe hartie.
Omul povesteste ca un partener de-al sau a primit brusc bani mai multi de la procesator si a isit din cooperativa. Iar procesatorul la care livra el i-a reziliat brusc contractul. 3 zile a aruncat laptele la canal. Ramas singur, Caras a constatat ca marii procesatori de lapte sunt uniti.
Umilit, omul a abandonat visul cu propria-i fabrica. Acest tip de santaj e practicat la scara globala - nici o autoritate n-are nici ce sa acuze, nici ce sa cerceteze.
Dar taranul din Germania a gasit solutia. A pornit cu o fabrica mica, de familie, nu cu un proiect care sa puna pe jar concurenta industriala.
In schimb, la nemti functioneaza asocierea si fara contract, doar pe cuvant. Isi vand reciproc mica productie. La magazinul laptarului gasesti si carnati si miere si dulceturi si oua din productia vecinilor, cu numarul 1 pe stampila, semn ca n-au fost ouate pe banda rulanta. Iar orasenii vin acasa la laptar ca la supermarket, fiindca nici preturile nu sunt mari.
Si pana cand taranul roman va intelege ca asocierea este singura salvare, daca vrea sa mai existe, noi ramanem prizonierii magazinelor mari, care dicteaza pretul, provenienta si calitatea mancarii.
Ce valoare are pamantul romanesc si cine stie sa-l pretuiasca vedeti intr-un nou reportaj din campania "Cine seamana viitorul?".
