Vremea azi, 21 iulie. Temperaturile scad în cea mai mare parte a țării și vor fi condiții de grindină

×
Codul embed a fost copiat

Duminică temperaturile scad în cea mai mare parte a tării. Doar în sud-est mai avem caniculă și 35, poate 36 de grade.

În schimb, în nordul Moldovei vor fi 24 de grade. O să plouă în majoritatea zonelor. Vor fi condiții de grindină, vijelii și se mai pot strânge cantități importante de apa.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se face din nou foarte cald. Maximele ajung la 35 de grade. Apar și câteva reprize de ploaie, iar căldură și umezeala aduc un disconfort termic destul de ridicat.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei apar câteva serii de averse, unele destul de abundente, cu descărcări electrice și intensificări de vânt. În Galați și în Brăila urmează o amiază caniculară, cu 35...36 de grade, la umbră și un aer greu de respirat.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se răcorește simțitor. Avem însă o zi cam mohorâtă, cu ploi zgomotoase și cantități însemnate de apă, care pot depăși chiar și 50 de litri pe metru pătrat. Vântul se intensifică în timpul ploilor și se pot produce vijelii.

Citește și
caniculă românia
Vremea azi, 19 iulie. Căldură sufocantă și ploi abundente în România. Maximele ajung la 38 de grade

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, sâmbătă au fost 31...32 de grade. Duminică maximele nu mai trec de 28 de grade, dar răcirea vremii are și un preț. Este vorba despre ploi torențiale și fenomene severe: căderi de grindina și vijelii.

Și în ținuturile vestice o să plouă din când în când. Apare trecător și soarele, iar temperaturile ajung la valori suportabile, de 30...31 de grade. Cerul se degajează după lăsarea nopții.

În Transilvania atmosfera se menține instabilă toată ziua. Apar averse zdravene, cu tunete, fulgere și vânt puternic. Temperaturile scad simțitor, iar în depresiuni vor fi doar 25...26 de grade.

Oltenia nu scapă nici duminică de ploi. Acestea vin în mai multe reprize și sunt însoțite de fenomenele electrice și intensificai ale vântului. Arșița se domolește în această zonă. Sâmbătă au fost 39 de grade în Calafat. Duminică maximele se opresc pe la 33 de grade.

În ținuturile sudice a plouat serios duminică dimineață. Mai vin câteva serii de averse pe parcursul zilei. Vestea buna este că temperaturile scad față de ieri, când s-au atins 37...38 de grade.

Vremea la București

Căldură se mai domolește și în zona Capitalei. Pe la amiază vor fi în jur de 34 de grade. S-ar putea să mai plouă din când în când. Disconfortul termic se menține destul de ridicat. Noaptea aduce vreme bună, 21 de grade în centru și 19 grade la marginea orașului.

Vremea la munte

La munte urmează o zi destul de neplăcută, mai multe perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt. Cantitățile de apa pot depăși 40...50 de litri de apă pe metru pătrat, iar în unele masive o să cadă grindina.

Vremea la mare

Și la mare sunt condiții de ploaie după orele amiezii. Până atunci avem atmosfera însorită, candura apăsătoare și 32...33 de grade prin stațiuni. Apa mării are 28 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Plajele au fost pline pe litoral. „Nu mai sunt alge, apa este foarte caldă”
Plajele au fost pline pe litoral. „Nu mai sunt alge, apa este foarte caldă”

Pe litoral plajele au fost pline. E vacanță și vremea e bună. Apa mării are 28 de grade Celsius așa că inclusiv în valuri locurile au fost ocupate rapid.

Vremea azi, 19 iulie. Căldură sufocantă și ploi abundente în România. Maximele ajung la 38 de grade
Vremea azi, 19 iulie. Căldură sufocantă și ploi abundente în România. Maximele ajung la 38 de grade

Canicula persistă în sudul, în vestul țării și pe partea estică. Maximele ajung la 37-38 de grade la umbră și atmosfera devine sufocantă.

 

Vremea azi, 18 iulie. România, între caniculă și furtuni. Arșița se domolește în unele regiuni
Vremea azi, 18 iulie. România, între caniculă și furtuni. Arșița se domolește în unele regiuni

Arșița se domolește în nordul și în centrul țării, dar în sud temperaturile ajung la 41-42 de grade. După-amiaza aduce ploi torențiale și vijelii în majoritatea zonelor.  

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.