Vremea azi, 21 iulie. Temperaturile scad în cea mai mare parte a țării și vor fi condiții de grindină

×
Publicitate

Duminică temperaturile scad în cea mai mare parte a tării. Doar în sud-est mai avem caniculă și 35, poate 36 de grade.

În schimb, în nordul Moldovei vor fi 24 de grade. O să plouă în majoritatea zonelor. Vor fi condiții de grindină, vijelii și se mai pot strânge cantități importante de apa.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se face din nou foarte cald. Maximele ajung la 35 de grade. Apar și câteva reprize de ploaie, iar căldură și umezeala aduc un disconfort termic destul de ridicat.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei apar câteva serii de averse, unele destul de abundente, cu descărcări electrice și intensificări de vânt. În Galați și în Brăila urmează o amiază caniculară, cu 35...36 de grade, la umbră și un aer greu de respirat.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se răcorește simțitor. Avem însă o zi cam mohorâtă, cu ploi zgomotoase și cantități însemnate de apă, care pot depăși chiar și 50 de litri pe metru pătrat. Vântul se intensifică în timpul ploilor și se pot produce vijelii.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, sâmbătă au fost 31...32 de grade. Duminică maximele nu mai trec de 28 de grade, dar răcirea vremii are și un preț. Este vorba despre ploi torențiale și fenomene severe: căderi de grindina și vijelii.

Și în ținuturile vestice o să plouă din când în când. Apare trecător și soarele, iar temperaturile ajung la valori suportabile, de 30...31 de grade. Cerul se degajează după lăsarea nopții.

În Transilvania atmosfera se menține instabilă toată ziua. Apar averse zdravene, cu tunete, fulgere și vânt puternic. Temperaturile scad simțitor, iar în depresiuni vor fi doar 25...26 de grade.

Oltenia nu scapă nici duminică de ploi. Acestea vin în mai multe reprize și sunt însoțite de fenomenele electrice și intensificai ale vântului. Arșița se domolește în această zonă. Sâmbătă au fost 39 de grade în Calafat. Duminică maximele se opresc pe la 33 de grade.

În ținuturile sudice a plouat serios duminică dimineață. Mai vin câteva serii de averse pe parcursul zilei. Vestea buna este că temperaturile scad față de ieri, când s-au atins 37...38 de grade.

Vremea la București

Căldură se mai domolește și în zona Capitalei. Pe la amiază vor fi în jur de 34 de grade. S-ar putea să mai plouă din când în când. Disconfortul termic se menține destul de ridicat. Noaptea aduce vreme bună, 21 de grade în centru și 19 grade la marginea orașului.

Vremea la munte

La munte urmează o zi destul de neplăcută, mai multe perioade cu ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt. Cantitățile de apa pot depăși 40...50 de litri de apă pe metru pătrat, iar în unele masive o să cadă grindina.

Vremea la mare

Și la mare sunt condiții de ploaie după orele amiezii. Până atunci avem atmosfera însorită, candura apăsătoare și 32...33 de grade prin stațiuni. Apa mării are 28 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
Citește și...
Vin furtunile. ANM a emis Cod Galben și Cod Portocaliu în mai multe județe: averse torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de vreme nefavorabilă, valabile pentru mai multe regiuni din România.

Vremea azi, 19 iulie. Căldură sufocantă și ploi abundente în România. Maximele ajung la 38 de grade

Canicula persistă în sudul, în vestul țării și pe partea estică. Maximele ajung la 37-38 de grade la umbră și atmosfera devine sufocantă.

 

Specialiști internaționali au anunțat când scăpăm de valul extrem de caniculă: ”Ar putea declanșa furtuni puternice”

"Schimbările climatice agravează aceste perioade de caniculă", avertizează experții. După mai multe zile de temperaturi "infernale" în sudul Europei, oamenii așteaptă o pauză de la valurile de căldură din luna iulie.  

Recomandări
România a trecut „linia roșie” a datoriei publice. Consiliul Fiscal avertizează că măsurile de până acum nu ajung

Datoria publică a ajuns la 60,2% din PIB în aprilie 2026, depășind astfel atât pragul stabilit prin tratatele Uniunii Europene, cât și ultimul interval de alertă prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare.

Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice imediat după plecarea emisarilor lui Trump. Șase persoane au fost rănite

Rusia a reluat marți dimineața atacurile aeriene asupra Kievului, la scurt timp după plecarea emisarilor americani pentru pace, lovind orașul cu rachete balistice și rănind șase persoane, a declarat primarul Vitali Klitschko.

Metrorex, gata să intre în blocaj financiar. De ce Ministerul Transporturilor a blocat subvențiile

Angajații Metrorex riscă să nu-și mai primească salariile, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a blocat alocarea subvențiilor pentru transportatorul public subteran.