Cod galben de vreme rea în mai multe județe din România, până duminică dimineață. Ce zone au ieșit de sub cod portocaliu
În mai multe judeţe, însă, se menţine codul galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol, scrie News.ro.
Potrivit ANM, de la ora 14.00, judeţele Vrancea, Buzău şi zona de munte a judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Argeş ies de sub incidenţa codului portocaliu de ninsori.
Iniţial, avertizarea era valabilă până duminică, la ora 10:00.
Cu toate acestea, ANM anunţă că în mai multe judeţe, dar şi în Bucureşti, rămâne cod galben, până duminică dimineaţă.
„În Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15…20 l/mp) şi să se depună strat de zăpadă. În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. În restul zonei atenţionate din Muntenia (judeţele Prahova, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30…35 km/h”, a transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul ţării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută.