Vin ninsorile și în Capitală. Meteorologii anunță că ploaia se va transforma, treptat, în zăpadă care se va depune în strat

×
Publicitate

Ninsoare în zori, apoi ploaie, frig și vânt puternic. Așa a început, în Capitală, weekendul, cu bălți în intersecții și copaci doborâți pe mașini.

Meteorologii spun, însă că, treptat, ploaia se va transforma în zăpadă, și este posibil să se depună un strat de 15 centimetri.

Dimineață, în București a fost iarnă, dar, treptat, ninsoarea s-a transformat în ploaie și au apărut bălțile. Imediat au apărut ambuteiajele și pietonii leoarcă.

Bărbat: „E nasol că e fleșcăraia asta”.

Femeie: „Vreau să ningă, dar cu mai puțin vânt și cu mai puțin frig”.

Vântul care a bătut cu putere toată ziua a pus la pământ mai mulți arborii. Unii au căzut peste mașini.

În Capitală plouă, iar vântul bate cu putere. Cu toate acestea, stratul de zăpadă care s-a depus peste noapte încă rezistă în parcuri, iar meteorologii au anunțat că, până sâmbătă dimineață, s-ar putea să avem chiar și zece centimetri de zăpadă.

Mihai Timu, meteorolog ANM: „Din această noapte va începe să ningă, până atunci o să mai fie ploaie, lapoviță și, până duminică dimineață, putem avea, în medie, în general, între opt și 15 centimetri strat de zăpadă”.

Iarna pare mai hotărâtă în localitățile de lângă București. Pe DN1 și-au făcut apariția primele utilaje, iar oamenii își curăță de zăpadă intrările în curți. Primăriile din Capitală au anunțat că vor curăța străzile aproape 500 de utilaje și peste 1.500 de muncitori.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62319793
Codul galben de ninsoare şi viscol a fost prelungit. Cod portocaliu de ninsori în 5 judeţe
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică dimineaţa atenţionarea Cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului, valabilă în zone din 22 de judeţe.
62311779
Vremea azi, 27 ianuarie. Ninge abundent în toată țara. Se va depune strat consistent de zăpadă
Vineri, ninsorile apar în Muntenia și Moldova, lăsând strat de zăpadă pe străzi.
62311782
Cod galben de ninsoare și viscol pentru mare parte din țară. În București va fi strat de zăpadă între 8-15 cm
Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploaie, ninsoare şi viscol în cea mai mare parte a ţării începând de joi după-amiază până sâmbătă seară.