Locul din România unde zăpada atinge aproape o jumătate de metru

Zăpadă și frig în aprilie

Cel mai mare strat de zăpadă măsurat de meteorologi este de 42 de centimetri la staţia Reţitiş din Munţii Călimani. Cel mai mic e de 2 centimetri la staţia de la Vârful Vlădeasa, potrivit Buletinului nivometeorologic.

"Stratul de zăpadă la data de 21.05.2025, ora 09:00, 42 cm la Reţitiş Călimani, 29 cm la Vârful Omu, 25 cm, la iezer Rodnei, 16 de cm la Bâlea-Lac, 5 cm la Vf. Ţarcu, 2 cm la Vf. Vlădeasa", se arată în Buletinul nivometeorologic.

„Vremea se va încălzi şi va deveni în general instabilă în cursul zilelor de joi şi vineri (22-23 mai), când cerul va avea înnorări temporar accentuate şi când pe arii relativ extinse în cursul zilei se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua şi aspect de vijelie şi vor fi condiţii de grindină.

Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Temperaturile vor deveni exclusiv pozitive în întreaga aire montană.", mai spune sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
De ce au scăzut temperaturile la 4-5 grade, în pragul verii. În unele zone a revenit viscolul
De ce au scăzut temperaturile la 4-5 grade, în pragul verii. În unele zone a revenit viscolul

Deși calendaristic suntem aproape de vară, vremea ne arată contrariul. Viscolul, ninsorile și vântul puternic au pus stăpânire pe zonele montane. Transalpina și Transfăgărășanul au fost, din nou, acoperite de zăpadă, ca în plină iarnă.

S-a înregistrat cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac. Strat de zăpadă de 6 centimetri
S-a înregistrat cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac. Strat de zăpadă de 6 centimetri

Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopţii la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani.

A nins ca-n povești în Suceava, la mijlocul lui mai. Cum se anunță vremea în zilele următoare
A nins ca-n povești în Suceava, la mijlocul lui mai. Cum se anunță vremea în zilele următoare

În mai multe localități din Suceava a nins ca într-o zi de iarnă. Fulgii de zăpadă au căzut peste copacii înverziți, iar la cote înalte s-a depus un strat alb.  

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră
România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră

România va începe din prima jumătate a anului 2027 extragerea efectivă de gaze din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre și va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.