Tot mai mulți români aleg vacanțe montane de până la 5.000 de euro în străinătate în locul sejururilor clasice

×
Codul embed a fost copiat

Tot mai mulţi români aleg să petreacă vacanţele urcând pe munţi de peste hotare, în excursii organizate din țară.

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, cererea pentru drumeţii lungi pe munte a crescut cu 25% faţă de anul anterior. Clienții sunt în special orășeni cu venituri peste medie, spirit de aventură şi dorinţă de evadare. Costurile pornesc de la câteva sute de euro, dar pot ajunge și la 5.000 de euro de persoană.

Florin este IT-ist şi locuieşte în Iaşi. În ultimii ani a ales să meargă în străinătate în vacanţă, pentru a face hiking: adică drumeţii de dificultate medie, pe munte, care durează de regulă între una şi zece zile, cu cazare la cabane sau la hotel. Cel mai recent a fost fost în Dolomiţi şi Tenerife.

Florin Vestale, pasionat de drumeții: „O săptămână și ceva de mers pe munte din cabană în cabană. A fost frumos, ne-am limitat la un traseu mai jos, la o altitudine mai mică, 2.000 m. Ne bucurăm și de peisaj, de prietenii cu care mergem și ne punem și condiția fizică la treabă”.

Ovidiu este următorul care își pregătește rucsacul – destinația: Africa.

Citește și
canicula, caldura, oameni pe strada
Vremea azi, 14 iulie. Bucureștiul și sudul țării, sufocate de un val de căldură. Temperaturile vor ajunge și la 38 de grade

Ovidiu Secosan, pasionat de drumeții: „Îmi trebuiau noi challenge-uri, pentru că terminasem ce era disponibil în România. Am vrut să combin pasiunea pentru hiking cu vizitatul unor țări străine. Urmează să plec pe Kilimanjaro în Africa”.

Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, cererea pentru vacanțe dedicate hiking-ului a crescut cu 25% față de anul trecut.

Radu Vâtcă, reprezentantul unei agenții de turism: „Românii au început să-și permită să plece tot mai departe. În general sunt oameni care lucrează într-o multinațională. Între 35 și 50 de ani. Oameni cărora o vacanță la all inclusive li se pare plictisitoare și nesănătoasă”.

Pentru destinaţii de pe alte continente, turiştii apelează de multe ori la agenţii de turism. Iar pentru ţări din Europa precum Spania sau Italia, se organizează pe cont propriu, în grup sau cu familia. Un ghid montan costă între 150 şi 350 de lei în Madeira, 700 de lei în Dolomiţi şi 1.000 de lei în Ararat, unde a ajuns şi Elena.

Elena Postolache: „Am colaborat cu un ghid local mai ales într-o zonă în care nu e Europa. Trebuie să-ți faci lecțiile mai bine. Trebuie să avem grijă de cultura locului, ești pe teren străin, nu cunoști”.

Pentru o excursie de 10 zile de acest fel, în afara Europei, românii plătesc în medie 2.800 de euro de persoană.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Vremea azi, 15 iulie. Caniculă sufocantă în sudul țării. Ploi și furtuni în mai multe regiuni, spre seară
Vremea azi, 15 iulie. Caniculă sufocantă în sudul țării. Ploi și furtuni în mai multe regiuni, spre seară

Vremea rămâne caldă în cea mai mare parte a țării, iar în ținuturile sudice avem încă o amiază caniculară, cu disconfort termic ridicat. Ploile apar la deal, la munte și trecător în celelalte regiuni.

Vremea azi, 14 iulie. Bucureștiul și sudul țării, sufocate de un val de căldură. Temperaturile vor ajunge și la 38 de grade
Vremea azi, 14 iulie. Bucureștiul și sudul țării, sufocate de un val de căldură. Temperaturile vor ajunge și la 38 de grade

Ziua de luni aduce vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculă în ținuturile sudice și în vest, dar și ploi zgomotoase la deal, munte, în nord și în centru.

Vremea azi, 30 iunie. Disconfortul termic atinge cote ridicate, iar în unele zone ale țării revin furtunile
Vremea azi, 30 iunie. Disconfortul termic atinge cote ridicate, iar în unele zone ale țării revin furtunile

Luni, în sudul și în sud-vestul țării, revine canicula. După-amiază, în zona centrală, în partea sudică, în est și la munte apar averse zgomotoase. Vântul se intensifică în cea mai mare parte a țării.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.