Vremea azi, 30 iunie. Disconfortul termic atinge cote ridicate, iar în unele zone ale țării revin furtunile

×
Codul embed a fost copiat

Luni, în sudul și în sud-vestul țării, revine canicula. După-amiază, în zona centrală, în partea sudică, în est și la munte apar averse zgomotoase. Vântul se intensifică în cea mai mare parte a țării.

Maximele pornesc de la 25 de grade în Bucovina și ajung la 37 de grade în Oltenia.

În Dobrogea și Bărăgan avem atmosferă însorită în prima parte a zilei, înnorări și averse cu descărcări electrice mai târziu. Se pot strânge cantități mari de apă, iar vântul are intensificări. Se încălzește, iar în Bărăgan se ating 33 de grade.

Cam la fel va fi și în Moldova sudică și în nordul Munteniei: soare, până la orele amiezii, când se înnorează și o să plouă în mai multe reprize. Vor fi și tunete, și fulgere, și se pot strânge peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. Maximele, în creștere față de duminică, ajung la 32 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina predomină vremea frumoasă, dar pe spații restrânse apar și câteva averse zgomotoase, în a doua parte a zilei. Vântul agită atmosfera, iar temperaturile rămân la valori suportabile și vor fi cel mult 29 de grade.

Citește și
litoral
Turiștii au fugit de pe plajele din Constanța din cauza vremii și s-au distrat la Delfinariu: „Absolut formidabil”

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme bună, soare și un vânt destul de insistent. Maximele se mențin la valori similare cu cele de ieri și ating 30 de grade în Maramureș, pe la Satu Mare.

Vreme destul de bună găsim și în vestul României. Se încălzește însă foarte tare, iar amiaza aduce atmosferă călduroasă, 34 de grade la umbră și un stres termic accentuat. În unele zone se înnorează și o să plouă după prânz.

În Transilvania, instabilitatea crește treptat, iar după-amiază și seară vin mai multe reprize de ploaie. Vor fi și descărcări electrice, și vânt intens, iar temperaturile cresc față de duminică și ajung la 33 de grade pe la Alba Iulia.

În Oltenia soarele încălzește rapid atmosfera. La amiază avem caniculă, un disconfort termic accentuat și 37 de grade la umbră. Norii apar sporadic și nu vorbim deloc despre ploi.

Temperaturile cresc și în ținuturile sudice. În vestul Munteniei se instalează canicula, iar indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități. În a doua parte a zilei, pe spații mici vin câteva averse zgomotoase.

Vremea în București

În București se face mai cald. Se ating 34 de grade și se resimte stresul termic accentuat. După orele prânzului se adună norii și cresc șansele de ploaie.

Marți se înseninează. Vântul adie plăcut și temperatura scade puțin, însă amiaza ne-aduce tot vreme caldă și în jur de 31 de grade în termometre.

Miercuri, aproape nicio schimbare: cer curat toată ziua, un vânt activ și o maximă de 31 de grade la orele amiezii.

Nici joi nu vedem norii. Se mai încălzește, iar temperatura urcă până la 34 de grade. Vă reamintesc că aceasta este o valoare înregistrată la umbră.

Vremea la munte

La munte cresc temperaturile. După-amiază și seară norii se înmulțesc și vin averse însoțite de descărcări electrice. Vântul agită atmosfera pe crestele Meridionalilor și Orientalilor, cu rafale de peste 80 km/h.

Ziua de marți ne-aduce vreme frumoasă, soare și, poate izolat, câțiva stropi de ploaie. Vântul pierde din intensitate, iar maximele rămân la valori similare cu cele de luni.

Miercuri se înseninează complet. Vântul adie plăcut, iar temperaturile mai cresc puțin, așa că vremea devine caldă pentru data din calendar.

Joi se face mai cald. Cerul rămâne curat, iar vântul va fi activ în unele zone.

Vremea la mare

Pe litoral găsim tot vreme caldă, cu maxime de până la 30 de grade. Vântul are intensificări trecătoare, iar în a doua parte a zilei se înnorează și vin câteva reprize de ploaie. Apa mării are în jur de 21 de grade.

Luni avem soare și timp frumos. Se mai răcorește și nu vor fi mai mult de 28 de grade. Vântul mai are unele porniri, iar apa mării ajunge la 22 de grade.

Miercuri, încă o zi excelentă pentru plajă: cer senin, briză activă și cel mult 28 de grade în stațiuni. În apă vor fi tot 22 de grade.

Joi se mai încălzește puțin și se ating 29 de grade. În rest, aproape nicio schimbare: cer curat, vânt activ și în jur de 22 de grade în apa mării.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii s-au trezit cu Cristi Chivu în redacția Gazzetta dello Sport: ”Nu a venit pentru un interviu”
Italienii s-au trezit cu Cristi Chivu în redacția Gazzetta dello Sport: ”Nu a venit pentru un interviu”
Citește și...
Canicula se menține și la început de iulie. Zonele unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade și unde va ploua
Canicula se menține și la început de iulie. Zonele unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade și unde va ploua

Vremea va deveni călduroasă în următoarea perioadă, caniculară în unele zone din țară, cu temperaturi maxime cuprinse între 24 și 37 de grade Celsius.

Turiștii au fugit de pe plajele din Constanța din cauza vremii și s-au distrat la Delfinariu: „Absolut formidabil”
Turiștii au fugit de pe plajele din Constanța din cauza vremii și s-au distrat la Delfinariu: „Absolut formidabil”

La Constanța, vremea capricioasă i-a gonit pe turiști de pe plajă. Ploile scurte din cursul zilei i-au obligat să caute alternative. Așa că Delfinariul, faleza și restaurantele au fost principalele puncte de atracție.

Cum va fi vremea până pe 6 iulie. Zile caniculare, apoi ploi și temperaturi în scădere în mai multe regiuni
Cum va fi vremea până pe 6 iulie. Zile caniculare, apoi ploi și temperaturi în scădere în mai multe regiuni

Meteorologii prognozează că între 23 iunie și 6 iulie vremea va fi în general frumoasă în toată țara. Primele zile vor fi caniculare în mai multe regiuni, iar apoi temperaturile vor scădea, cu o probabilitate crescută de averse pe 28 și 29 iunie.

Recomandări
Cine este favorit să îi ia locul Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. Mandatul i se va încheia în 2026
Cine este favorit să îi ia locul Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European. Mandatul i se va încheia în 2026

Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European a evaluat recent candidaţii preferaţi pentru postul de procuror-şef european, Andres Ritter obţinând cele mai multe voturi (46), informează un comunicat al PE.

Reforma pensiilor magistraților ar putea ajunge din nou la CCR. ÎCCJ decide astăzi dacă va sesiza Curtea
Reforma pensiilor magistraților ar putea ajunge din nou la CCR. ÎCCJ decide astăzi dacă va sesiza Curtea

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reunesc vineri pentru a decide cu privire la proiectul de lege care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi şi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Vladimir Putin nu s-ar putea mulțumi doar cu „Novorusia”. Bucata de pământ cu care ar lega „de minune” Rusia
Vladimir Putin nu s-ar putea mulțumi doar cu „Novorusia”. Bucata de pământ cu care ar lega „de minune” Rusia

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina”. Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment, într-o discuție cu Zelenski și cu alți lideri europeni, pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.