O turistă s-a îndrăgostit de hotelul la care a stat în Thailanda și a decis să-l cumpere. Cum a reacționat soțul ei

62549868
Shutterstock

O femeie a cumpărat un hotel boutique pe plaja din Koh Samui și, deși nu avea experiență în domeniu, a transformat locul într-un paradis cu influențe mediteraneene, adăugând facilități precum un studio de yoga și un spa.

Cu o poveste despre curaj, adaptare și pasiune, ea și-a schimbat radical viața făcând din Thailanda noua sa casă.

Pauline Cabessa administrează Cielo Samui, un hotel boutique situat pe plaja Bo Phut din Koh Samui. Timp de mai bine de un deceniu, Cabessa și soțul ei au fugit de iernile din Saint-Tropez pentru a-și petrece vacanțele în Samui. Erau oaspeți frecvenți ai hotelului — care se numea atunci Eden Beach Bungalows — unde au legat o prietenie cu proprietarul francez. Într-o zi, în timpul unei conversații lejere, acesta a scăpat o remarcă: își dorea să vândă proprietatea.

Aproape instantaneu, Cabessa și soțul ei, François Vargas, au început să-și imagineze cum ar fi să preia conducerea locului.Ideea le-a rămas în minte chiar și după terminarea vacanței. „Pe avion, în drum spre casă, tot ce ne gândeam era: «Trebuie să găsim o cale să facem asta»”, a povestit ea.

În 2017, și-au făcut bagajele, și-au luat rămas-bun de la cei dragi și s-au mutat în cealaltă parte a lumii pentru a administra hotelul — deși niciunul dintre ei nu mai gestionase vreodată un astfel de business.

Citește și
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță

„Am simțit că era momentul pentru o provocare în viață”, a spus Cabessa, care are acum 43 de ani. „Să fii angajat, să faci același lucru toată viața — dacă nu faci lucruri care sunt puțin nebunești, s-ar putea ca mai târziu să fie deja prea târziu.”

Renovarea hotelului

Deși iubea Asia, Cabessa nu s-a gândit niciodată că își va întemeia o viață în Samui. Dar slujba ei de manager al unui restaurant din Saint-Tropez începuse să pară lipsită de sens. Avea impresia că esența ospitalității era înlocuită de o cultură a aparențelor, a explicat ea.

„Simțeam că pierd acea conexiune autentică pe care o aveam cu oamenii și și timpul petrecut cu familia, pentru că lucram foarte mult”, a spus ea. „Ei bine, tocmai datorită acelui loc de muncă sunt acum aici. Cu banii câștigați acolo, am reușit să preiau acest proiect.”

Oportunitatea de a prelua hotelul a venit la momentul potrivit, deoarece și ea, și Vargas se gândeau să-și extindă familia. Saint-Tropez nu mai părea locul potrivit în care să-și crească copiii.

„Mi-am dorit ca fiica mea să învețe mai multă engleză și să fie în contact cu oameni din diferite colțuri ale lumii. Îmi mai doream și un al doilea copil”, a spus ea, adăugând că fiul ei s-a născut în Samui.

Soțul ei nu a avut nevoie de prea multe argumente — mergea în vacanță în Samui încă din 1997, cu mult înainte ca ei doi să fie împreună. Deși ideea de a-și lăsa în urmă viața de până atunci pentru a începe din nou într-o țară străină părea descurajantă, Vargas mi-a spus că nu a fost prea îngrijorat.

„Mutarea în Samui a fost o oportunitate de a ne crea propriul vis”, a spus Vargas, în vârstă de 48 de ani. „Iubesc ceea ce facem, insula, siguranța pe care o putem oferi copiilor noștri și oamenii de aici.”

În primii doi ani, Cabessa a administrat hotelul așa cum era, în timp ce Vargas, care este chef, s-a ocupat de restaurantul din incintă. Dar când afacerea s-a oprit brusc din cauza pandemiei, ea a decis că este momentul pentru o renovare. „Asta nu făcea deloc parte din planul nostru inițial”, a spus ea.

Cabessa a redesenat hotelul singură. Asemenea multor femei moderne, s-a inspirat din propriul board de Pinterest.Renovarea a durat nouă luni și a fost „destul de stresantă”, a spus ea.

Pentru a se menține pe linia de plutire în timpul pandemiei și pentru a păstra personalul inițial, au deschis un restaurant în apropiatul district turistic Fisherman's Village.

„Toată lumea s-a întors aici când am redeschis”, a spus ea.

În prezent, tarifele pe noapte pentru un suite obișnuit încep de la 8.500 baht thailandezi, adică aproximativ 260 de dolari, iar cea mai mare opțiune — o vilă cu trei dormitoare, care poate găzdui până la opt oaspeți — costă 26.000 baht.

Adaptarea la viața în Samui

Cabessa spune că adaptarea la viața pe insulă a fost floare la ureche. Copiii ei, acum în vârstă de 11 și 5 ani, merg la o școală internațională. Mama ei, care este pensionară, s-a mutat chiar ea în Samui din Lyon acum trei ani. Acum locuiește chiar la câteva case distanță de Cabessa.

„Este o țară sigură. Poți lăsa copiii să se joace într-un mall sau pe plajă, fără să-ți faci griji,” a spus Cabessa. „Îmi place și cultura respectului față de cei mai în vârstă.” Lucrând în domeniul ospitalității, apreciază și prietenia oamenilor din Thailanda.

„Oamenii zâmbesc mereu, și asta este o ușurare mare. Pentru că dacă locuiești la Paris și iei metroul, nimeni nu zâmbește,” a spus ea.

Insula s-a schimbat semnificativ de când a vizitat-o prima dată. Acum este mult mai ușor să găsești produse internaționale sau legume proaspete. Iar dacă ceva nu este disponibil local, poate comanda din Bangkok, iar livrarea ajunge în 24 de ore.

Cabessa spune că „niciodată, niciodată” nu se va întoarce să locuiască în Franța. Și chiar dacă nu va trăi mereu în Samui, Thailanda va rămâne întotdeauna acasă pentru ea. „Nu voi renunța niciodată la această țară,” a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță
Destinații de iarnă în România de vizitat în 2026. Unde să îți organizezi următoarea vacanță

Iarna este superbă în România, iar dacă nu faci o vacanță în această perioadă a anului, nu vei ști niciodată câte peisaje spectaculoase și activități frumoase pierzi. Există o mulțime de locuri perfecte pentru a le vizita anul acesta în sezonul rece.

De unde vin denumirile populare ale lunilor anului. Cum au apărut și ce semnifică
De unde vin denumirile populare ale lunilor anului. Cum au apărut și ce semnifică

În tradiția românească, fiecare lună a anului avea o denumire și o semnificație aparte. Aceste nune sugerau fie o activitate din viața oamenilor, fie desemnau o anumite tradiție.

Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii
Cascada Duruitoarea: minunăția ascunsă a Munților Ceahlău pe care trebuie să o vezi. De ce este o minune a naturii

Cascada Duruitoarea se află în Munții Ceahlău și este o adevărată minune a naturii. Este declarată un monument al naturii și are regim de arie protejată de interes național. 

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.