”Comorile” ascunse din Transilvania. Străinii sunt fermecați de satele săsești din Ardeal

×
Publicitate

Satele săseşti din Ardeal continuă să îi atragă ca un miraj pe turişti, în special pe străini. Cei cu adevărat curioşi pot descoperi în zona Sibiului un turn înclinat, care îi face concurenţă celui din Pisa, dar şi cetăţi care au reuşit să sfideze, timpul

Localnicii îi găzduiesc pe drumeţi pe saltele, de paie şi îi îmbie cu bucate simple preparate, în casă.

La câţiva kilometri de Sibiu, pe drumul care duce spre Mediaş, opriţi în satul Ruşi. Simbolul locului este acest turn înclinat construit în anul 1749. A fost consolidat în perioada comunistă, iar după măsurătorile făcute în 1992, a ajuns să aibă o înclinaţie de aproximativ 1,45 m. Singurii care se ocupă de întreţinerea lui sunt saşii care vin vara în vacanţă.

transilvania

La câţiva kilometri distanţă pe dealul din Slimnic, găsiţi o minunată cetate săsească ridicată în secolul al XV-lea.

Citește și
Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern
Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern

Turist maghiar: "Am văzut cetatea asta minunată De pe drum şi ne-am hotărât să facem o scurtă vizită. E una din comorile ascunse din Transilvania, nu chiar atât de cunoscută."

transilvania

Cei care vor să mai rămână în zonă se pot caza la pensiuni sau chiar să doarmă în fostele hambare ale unei biserici fortificate.

Gazdele cer pentru o noapte de cazare măcar 70 de lei. În schimb turiştii primesc mâncăruri săseşti şi sunt invitaţi să facă plimbări pe dealurile împădurite.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern
Proiectul ambițios de 224 milioane de lei din vestul României. Turiștilor li se promit 15 km de pârtii și transport modern

Primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, a anunţat că au început lucrările pentru domeniul turistic Semenic, o investiţie de 224 milioane lei. 

Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai
Modificări importante pentru închirieri pe platforme ca Airbnb și Booking. Intră în vigoare și în România, de la 1 mai

Uniunea Europeană impune reguli noi pentru închirierile pe termen scurt. Platforme precum Airbnb și Booking sunt obligate să afișeze doar cazări verificate. 

Românii vor vacanțe scurte de Paște și 1 Mai, ieftine și lângă casă. Turismul din Orientul Mijlociu, afectat de război
Românii vor vacanțe scurte de Paște și 1 Mai, ieftine și lângă casă. Turismul din Orientul Mijlociu, afectat de război

Vacanțe mai scurte, mai ieftine și mai aproape de casă – acestea sunt acum opțiunile celor mai mulți români pentru Paște și 1 Mai.

Recomandări
Descinderi ale procurorilor la Departamentul pentru Situații de Urgență. Raed Arafat: ”Doar au luat câteva telefoane”
Descinderi ale procurorilor la Departamentul pentru Situații de Urgență. Raed Arafat: ”Doar au luat câteva telefoane”

Procurorii Parchetului Curții Militare de Apel București au descins vineri la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, condus de doctorul Raed Arafat. Au ridicat mai multe documente, dar și telefoanele mobile ale unor angajați.

Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri
Cod portocaliu de viscol în regiuni din două județe. Stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri

Pe Transalpina, în zona Rânca, a început să ningă, vineri seară, iar stratul de zăpadă a depășit deja 30 de centimeri. Drumarii au scos utilajele, ca în plină iarnă, și au împrăștiat sare și nisip.

Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs
Război în Iran. ”Trebuie să redeschidem strâmtoarea Trump … pardon, Ormuz”, a spus Donald Trump într-un discurs

Războiul din Iran s-ar putea încheia în câteva săptămâni, spune Marco Rubio. Secretarul de stat american susține că obiectivele pot fi atinse și fără trupe terestre.