Modifica setarile cookie
Toate categoriile

BROS, un spectacol ritualizant la Teatrul Național din Timișoara

În cadrul proiectului cultural național - "Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023" - pe scena Teatrului Național din Timișoara se va juca BROS, un spectacol impresionant regizat de Romeo Castelucci.  

Maestrul incontestabil al unui teatru ritualizant, de mare forță, Romeo Castellucci este un artist complet și un artist al lumii. Dramaturgia lui face din teatru o formă de artă complexă, exhaustivă. Spectacolele sale sunt invitate și produse în mod regulat de cele mai prestigioase teatre, festivaluri și teatre de operă din lume, de pe toate continentele. A fost director al secțiunii Teatru la Bienala de la Veneția, „Artiste Associé” la Festivalul de la Avignon și în prezent este „Grand Invité” la Trienala de la Milano și regizor invitat al Schaubhüne din Berlin. Festivalul d'Automne de la Paris a prezentat o antologie a operei sale timp de doi ani consecutivi. Distins cu titlul de Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze și cu o diplomă onorifică de la Universitatea din Bologna, Romeo Castellucci este membru al Academiei Regale a Belgiei și a fost distins, printre alte premii internaționale, cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția și cu două Măști de Aur pentru spectacolele sale de operă.

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

Guvernat de imaginea și spiritul lui Beckett, experimentul BROS pune în discuție noțiuni esențiale: liberul arbitru, libertatea individuală, natura „grupului”, anihilarea gândirii, supunerea. Și, de asemenea, funcția teatrului, ca „organ de văz” al lumii, al civilizației, al societății. BROS strânge legătura dintre actant și spectator până la aneantizare, până la schimbul de roluri. Actanții sunt recrutați, nu și-au învățat rolurile dinainte. Le învață în timp ce le execută. Au semnat un pact, declarând că vor respecta cu strictețe comenzile. Este un angajament pe care trebuie să îl respecte cu orice preț. Acolo se termină voința lor conștientă. Spectacolul duce mai departe avertismentul pe care îl transmitea Castellucci în spectacolul-instalație Al treilea Reich, prezentat pe scena Teatrului Național în luna decembrie: pierderea sensului este urmată de pierderea echilibrului interior, a gândirii individuale și independente.

Spectacol recomandat publicului peste 18 ani.

A doua reprezentație va avea loc sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar marți-duminică, orele 11-19, tel. 0256 201 117.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult