Modifica setarile cookie
Toate categoriile

NASA angajează preoți care vor pregăti oamenii pentru contactul cu extratereștrii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Omenirea trebuie pregătită să accepte că în spațiul infinit ar putea fi și alte forme de viață.

Este mesajul celor de la NASA, care au angajat 24 de teologi și preoți de religii diferite care să-i pregatească pe credincioși pentru această veste. ”Indiferent ce ființă va fi descoperită în Univers, l-ar avea ca tată tot pe Dumnezeu”, spun preoții ortodocși.

Cu telescoape tot mai performante țintite la miliarde de ani lumină de Pământ, oamenii de știință pregătesc răspunsuri pentru mai multe întrebări - ce există între Pământ și ceea ce creștinii numesc Rai, cum se va schimba percepția credincioșilor față de Dumnezeu, cum ar putea fi afectate anumite convingeri dacă am afla că există extratereștri, cum ar fi schimbată povestea creației? Preoții ortodocși spun că pentru credincioșii lor nu va fi nicio problemă să accepte că în Univers mai sunt și alte forme de viață.

Visarion Alexa, preot: „Noi deja avem o raportare către ființe extraterestre, față de îngeri. În lumea creștină este această concepție că Dumnezeu a creat lumea dintr-o lume văzută și una nevăzută, din afară Pământului. Deja avem în viața noastră ființe nevăzute, îngerii. Să nu cumva omul să creadă că o ființă extraterestră e zeu sau Dumnezeu să cadă într-un fel de idolatrie. Dumnezeu e tatăl tuturor ființelor din Univers, descoperite sau nedescoperite.”

Administrația Națională Aeronautică și Spațială, pe scurt NASA, a angajat o echipă formată din preoți, rabini și imami pentru a oferi explicații pe înțelesul credincioșilor.

Citește și
asteroid
Anul 2022 începe cu un asteroid cât un autobuz, care se apropie de pământ. Precizările NASA

Marius Ioan Piso, președintele și directorul executiv al Agenției Spațiale Române (ROSA): „E dificil să spunem că Dumnezeu e liderul spiritual al planetei Pământ. Dumnezeu se extinde pe tot Universul. Religia e cel puțin o necesitate pentru că încearcă să aducă la un nivel simplificat o percepție a noastră despre lumea în care trăim. Fiecare lider reliogios e conștient că religia transpune puțin nivelul de cunoaștere e mult mai mare”.

Studiul NASA a pornit de la statisticile potrivit cărora cultele religioase au miliarde de adepți.

Teodor Baconschi, antropolog religios: „E puțin probabil să descoperim viață extraterestră pentru că Universul cunoscut cuprinde 100 de miliarde de galaxii, întrucât Isus spune că în casa tatălul meu sunt multe lăcașuri, e foarte posibil să asumam că în atotputernicia sa Dumnezeu putea crea nu doar alte forme de viață inteligente, ci și alte Universuri”.

În condițiile în care mai există adepți ai teoriei potrivit căreia Pământul este plat, antropologii nu exclud că o eventuală veste despre descoperirea unei civilizații extreterestre să provoace noi teorii ale conspirației.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult