Mediul din România se degradează pe zi ce trece. Pasările care au o dispariție dramatică

×
Publicitate

Pescărelul negru, o pasăre micuță, care trăiește pe cursul apelor înspumate de munte, atrage atenţia asupra degradării mediului din țara noastră.

În Defileul Mureșului, numărul exemplarelor de pescărel negru a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani, semn că pâraiele sunt tulburi ori au secat.

De vină ar putea fi construcțiile hidrotehnice și exploatările forestiere, spun ornitologii, care numără în aceste zile păsările din zonă.

Zeci de ornitologi, biologi şi voluntari - cu binocluri şi aparate de fotografiat la ei - au mers în Defileul Mureşului Superior ca să observe şi să înregistreze pescăreii negri. În total, au parcus 50 de kilometri de-a lungul râului Mureş.

Pescărelul negru sau mierla de apă, cum i se mai spune în popor, este singura specie de păsări de la noi care se scufundă în apele repezi ca să găsească de mâncare. Este puţin mai mare decât o vrabie şi poate merge pe sub apă în plin torent.

Citește și
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional, ridică semne de întrebare privind protecţia vaccinurilor
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional, ridică semne de întrebare privind protecţia vaccinurilor

Judit Papp, Asociația pentru Protecția Păsărilor „MILVUS”: „Dacă nu ai ochiul format şi nu eşti obişnuit este destul de greu de identificat, că au pată o albă pe piept, şi dacă stau întorşi spre tine şi pe zăpada e greu, dar cum faci orice mişcare poţi să observi."

Acum un an, ornitologii din Mureş au numărat doar 143 de pescărei negri. Este motiv de îngrijorare - spun ei - în condiţiile în care în urmă cu 20 de ani, în zonă, erau peste 800. Nici acum rezultatele recensământului nu se anunţă bune.

Iulia Vizi, Asociația pentru Protecția Păsărilor „MILVUS”: „Este o pasăre care trăieşte sus pe pârâie şi izvoarele de munte, dar în cursul iernii, coboară pe Mureş este un indicator bun pentru starea de sănătate a râului Mureş."

Specialiştii sunt de părere că dispariţia pescărelului negru ar putea fi cauzată de construcţiile hidrotehnice de pe afluenţii râului Mureş.

În zona monitorizată sunt două: pe Valea Salardului şi Valea Iodului. Şi în localitatea Răstolița s-a început construcţia unei hidrocentrale, dar proiectul a fost abandonat.

Papp Tamaş, ornitolog: „Microhidrocentralele ar putea fi o problemă şi sunt o problemă. Exploatările forestiere când se trage foarte mult materialul lemnos prin pâraie, ceea ce se practică din păcate la noi dacă păsările nu găsesc, hrana pui mor de foame."

La primăvară, când pescăreii vor depune ouă, ornitologii se vor întoarce pe teren, ca să îşi încheie cercetarea.

Rezultatele studiului lor vor fi făcute publice, pentru că autorităţile de mediu să ia măsuri pentru salvarea speciei.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional, ridică semne de întrebare privind protecţia vaccinurilor
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional, ridică semne de întrebare privind protecţia vaccinurilor

O nouă variantă a SARS-CoV-2, responsabilă de pandemia de Covid-19, a apărut în mai multe regiuni și este monitorizată de autorități din cauza îngrijorărilor privind eficiența vaccinurilor existente.

Oamenii de știință au făcut un pas spre descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Universului. ”Totul a decurs bine”
Oamenii de știință au făcut un pas spre descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Universului. ”Totul a decurs bine”

Oamenii de știință de la CERN au reușit să transporte pentru prima dată în istorie antimaterie, făcând astfel încă un pas spre descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere ale Universului. 

Planeta, la cel mai fierbinte deceniu din istorie. Fenomenele extreme se țin lanț, alimentate de dezechilibrele energetice
Planeta, la cel mai fierbinte deceniu din istorie. Fenomenele extreme se țin lanț, alimentate de dezechilibrele energetice

Planeta a avut parte de cei mai călduroși ultimi 11 ani din istoria măsurătorilor. Informația alarmantă aparte într-un raport realizat de Organizația Meteorologică Mondială. 

Recomandări
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă

Noi reguli privind amenzile și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere au intrat în vigoare de vineri, 27 martie 2026.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.