ESA: Sateliţii ''morţi'' de pe orbita Pământului reprezintă un ''pericol foarte mare''

62093355
iStock

Aproximativ două treimi dintre sateliţii care orbitează Pământul nu mai sunt în funcţiune şi reprezintă un ''pericol foarte mare'' la adresa planetei noastre, a atras atenţia miercuri Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citată de Press Association.

 

ESA propune o misiune care să abordeze această problemă din ce în ce mai stringentă a deşeurilor spaţiale.

În cadrul unei conferinţe organizată în oraşul Sevilia din sudul Spaniei, şeful ESA, Johann-Dietrich Worner a spus că dintre cei aproape 4.500 de sateliţi de pe orbita Terrei doar 1.500 sunt activi. ''Avem aproximativ 4.500 de sateliţi pe orbită - doar 1.500 sunt activi, ceea ce înseamnă că 3.000 sunt morţi. Un pericol foarte mare. De aceea, propunem o misiune prin care să eliminăm unele bunuri deţinute de ESA, care încă zboară în jurul Pământului. În acelaşi timp, prin aceeaşi misiune am demonstra totodată că este posibil să evităm viitoarele deşeuri spaţiale prin unele acţiuni de deorbitare directă'', a indicat el.

Directorul general al ESA a vorbit de asemenea despre o misiune menită să detecteze şi să prevină pericolele reprezentate de meteoriţi, afirmând că umanitatea nu doreşte să dispară de pe suprafaţa Pământului aşa cum s-a întâmplat cu dinozaurii. ''Avem o situaţie legată de meteoriţi - dinozaurii au murit, cel mai probabil, din cauza unui meteorit. Noi nu vrem să murim din cauza unui meteorit şi, prin urmare, ar trebui să ne concentrăm asupra acestui aspect. Să întreprindem două lucruri: să facem observaţii pentru a avea un sistem de avertisment dar, în acelaşi timp... să luptăm cu adevărat împotriva acestei ameninţări, să avem ceea ce numesc 'joc de biliard în spaţiu', iar noi propunem, împreună cu americanii, o misiune în acest sens'', a declarat Worner.

Citește și
Poluarea poate favoriza depresia și anxietatea. Avertismentul specialiștilor din Europa
Poluarea poate favoriza depresia și anxietatea. Avertismentul specialiștilor din Europa

Worner a amintit că şi exploziile solare reprezintă un potenţial pericol la adresa planetei noastre.

Directorul ESA a declarat totodată că, având în vedere tehnologia existentă în prezent, ar fi ''inteligent'' să se insite pe aducerea mostrelor de pe Marte şi mai puţin pe trimiterea astronauţilor pe ''Planeta Roşie''. ''De aceea, avem în vedere o misiune impresionantă, care ar trebui să aducă mostre de pe Marte pentru o investigaţie directă a probelor aici, pe Pământ, în laboratoarele noastre. Această misiune e foarte simplă - se zboară pe Marte, se aduc înapoi eşantioane'', a spus el.

Cu toate acestea, Worner a explicat că acest obiectiv ar implica un rover american care va colecta eşantioane din diferite zone şi le va depozita în containere minuscule pe suprafaţa planetei, acestea urmând să fie colectate de un rover european. Acesta din urmă le va pune într-un recipient mai mare şi le va transporta pe o mică rampă de lansare de unde vor fi lansate pe orbita planetei. ''Atunci, o misiune europeană va merge acolo, va lua acel container şi îl va readuce pe Pământ'', a adăugat directorul ESA.

Conferinţele ministeriale reunesc statele membre şi observatorii ESA la fiecare doi sau trei ani şi au ca obiect dezbaterea mai multor proiecte şi luarea unor decizii referitoare la finanţarea lor pentru următorii ani de activitate ai ESA.

Miercuri, ESA a cerut celor 22 de state membre ale sale să îi aloce mai mulţi bani pentru a putea să asigure finanţarea proiectelor lor spaţiale comune. Jan Worner doreşte să obţină o creştere a bugetului ESA cu cel puţin 10% în următorii trei ani.

ESA dispune de un buget total de 5,72 de miliarde de euro în 2019, din care 73 de procente au fost finanţate de ţările membre.

Printre proiecte ESA se află noul lansator spaţial european Ariane 6, precum şi programe de explorare a spaţiului şi de apărare în faţa pericolului reprezentat de asteroizi. Un subiect important va fi participarea ESA la programul Artemis al Agenţiei spaţiale americane (NASA), ce vizează trimiterea unor noi echipaje de astronauţi americani pe Lună în 2024.

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Poluarea poate favoriza depresia și anxietatea. Avertismentul specialiștilor din Europa
Poluarea poate favoriza depresia și anxietatea. Avertismentul specialiștilor din Europa

Agenția Europeană de Mediu avertizează că poluarea este legată de problemele de sănătate mintală în Europa și că aplicarea legislației ar putea reduce depresia și anxietatea.

Studiu: Alergiile respiratorii şi astmul pot fi prevenite prin expunerea la anumiţi microbi
Studiu: Alergiile respiratorii şi astmul pot fi prevenite prin expunerea la anumiţi microbi

Alergiile respiratorii și astmul pot fi prevenite prin expunerea la microbi, datorită activării memoriei imunitare de lungă durată la nivelul plămânilor, conform constatărilor unui studiu, publicate marți de Institutul Pasteur.

Antarctica a înregistrat cea mai rapidă prăbușire a unui ghețar documentată vreodată
Antarctica a înregistrat cea mai rapidă prăbușire a unui ghețar documentată vreodată

Un ghețar din Peninsula Estică a Antarcticii a trecut prin cea mai rapidă retragere observată în timpurile moderne. 

Recomandări
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.