Compania Neuralink, deţinută de Elon Musk, a primit aprobarea Canadei pentru testarea cipurilor cerebrale

neuralink
Shutterstock

Compania Neuralink, deţinută de miliardarul Elon Musk, a anunţat miercuri că a primit aprobarea de a lansa primul său studiu clinic în Canada.

 

Studiul vizează un dispozitiv conceput pentru a oferi persoanelor paralizate capacitatea de a utiliza dispozitive digitale doar prin intermediul gândurilor, informează Reuters.

Acest start-up specializat în dezvoltarea de cipuri cerebrale a precizat că studiul canadian urmăreşte să evalueze siguranţa şi funcţionalitatea iniţială a implantului său, care le permite persoanelor cu tetraplegie (paralizie a tuturor celor patru membre) să controleze dispozitive externe cu ajutorul gândurilor lor.

Spitalul canadian University Health Network a anunţat într-un comunicat separat că unitatea sa din Toronto a fost selectată pentru a efectua această procedură neurochirurgicală complexă.

Autoritatea de reglementare Health Canada nu a dat curs deocamdată solicitărilor de a face declaraţii pe această temă.

Citește și
Elon Musk face angajări pentru DOGE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații
Prima doamnă a Braziliei, Rosangela „Janja” da Silva, l-a insultat pe Elon Musk. Răspunsul miliardarului american | VIDEO

În Statele Unite, Neuralink a implantat deja dispozitivul la doi pacienţi. Compania susţine că dispozitivul funcţionează bine la cel de-al doilea pacient, care l-a folosit pentru a juca jocuri video şi a învăţa cum să proiecteze obiecte 3D.

Înfiinţată în 2016 de Elon Musk şi un grup de ingineri, compania Neuralink construieşte, de asemenea, o interfaţă cip-creier care poate fi implantată în craniu, despre care spune că ar putea să îi ajute în cele din urmă pe pacienţii cu dizabilităţi să se mişte şi să comunice din nou, precum şi să îşi recapete vederea.

În septembrie 2024, acest start-up american a primit certificarea de producător al unui "dispozitiv revoluţionar" din partea Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite pentru implantul său experimental destinat restaurării vederii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Donald Trump, ovaționat la gala MMA UFC 309 de la Madison Square Garden. Elon Musk, la braț cu președintele ales | VIDEO
Donald Trump, ovaționat la gala MMA UFC 309 de la Madison Square Garden. Elon Musk, la braț cu președintele ales | VIDEO

Preşedintele ales Donald Trump şi câţiva dintre aliaţii săi, inclusiv miliardarul Elon Musk, şi-au făcut, sâmbătă, o intrare triumfală la evenimentul MMA UFC 309 de la Madison Square Garden din New York.

Prima doamnă a Braziliei, Rosangela „Janja” da Silva, l-a insultat pe Elon Musk. Răspunsul miliardarului american | VIDEO
Prima doamnă a Braziliei, Rosangela „Janja” da Silva, l-a insultat pe Elon Musk. Răspunsul miliardarului american | VIDEO

Prima doamnă a Braziliei, Rosangela „Janja” da Silva, l-a insultat pe Elon Musk, sâmbătă, cu două zile înainte de summitul G20 de la Rio de Janeiro, relatează lefigaro.fr.

Controverse în jurul lui Elon Musk. Senatorii democrați cer investigații asupra comunicării lui cu rușii
Controverse în jurul lui Elon Musk. Senatorii democrați cer investigații asupra comunicării lui cu rușii

Relatările conform cărora miliardarul american Elon Musk a avut mai multe convorbiri cu oficiali ruşi, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, ar trebui investigate de Pentagon, susțin democrații, potrivit Reuters.

 

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Die Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Die Welt.

Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”
Cum petrec românii Revelionul. Un oraș a plătit 100.000 de euro pentru spectacol. „Facem o super-petrecere”

Pământenii care au intrat deja în 2026 l-au primit cu bucurie și focuri de artificii. Peste câteva ore va ajunge și la noi.