Federația din Kosovo, mesaj politic după evenimentele de la meciul cu România: "Independența nu se negociază"

62498743

Un oficial al federaţiei de fotbal din Kosovo a anunţat, după ce kosovarii au decis să abandoneze meciul cu România de pe Arena Naţională, că naţionala sa nu va participa niciodată la o partidă dacă statul pe care îl reprezintă este pus la îndoială.

„Suntem aici să anunţăm, în numele Federaţiei de Fotbal din Kosovo, că nu vom lua parte la un meci în care valorile de bază ale UEFA nu sunt respectate. Mai mult, nu este vorba doar despre respect, este vorba despre comportamentul rasist, de care avem parte aici pentru a doua oară, pe acelaşi stadion. Nu acceptăm asta şi nu vom participa niciodată la un meci când statul pe care îl reprezentăm este pus la îndoială. Independenţa statului pe care îl reprezentăm nu se negociază”, a spus oficialul, făcând declaraţia de presă în numele federaţiei din Kosovo.

“Sunt aici să spun că reprezentăm un membru afiliat UEFA şi un stat independent recunoscut de mai mult de 150 de state din toată lumea. Am informat UEFA de asta. Am întâmpinat aceleaşi probleme anul trecut şi de aceea am luat toate măsurile şi am informat pe toată lumea că nu vom lua parte la un meci când se aduce vorba despre statul nostru. Aceasta este decizia finală şi de aceea jucătorii noştri nu au vrut să mai joace acest meci”, a precizat el, potrivit News.ro, care citează as.ro.

UEFA urmează să ia o decizie în privinţa partidei dintre România şi Kosovo, abandonată de kosovari după minutul 90.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate

Cristiano Ronaldo a mai obținut o victorie în fața lui Juventus, de această dată departe de terenul de joc.

Australia Open 2026. Zeynep Sonmez a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului. Ce a urmat | VIDEO
Australia Open 2026. Zeynep Sonmez a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului. Ce a urmat | VIDEO

Jucătoarea Zeynep Sonmez din Turcia a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului câştigat în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova, în primul tur la Australian Open.

 

Cristi Chivu și Inter Milano obțin a șasea victorie consecutivă în deplasare, 1-0 la Udinese, și păstrează avansul în Serie A
Cristi Chivu și Inter Milano obțin a șasea victorie consecutivă în deplasare, 1-0 la Udinese, și păstrează avansul în Serie A

Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a câștigat sâmbătă în deplasare, 1-0 cu Udinese, în etapa a 21-a din Serie A.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.