FC Barcelona, tot mai aproape de titlu în La Liga, după o victorie dramatică cu Real Madrid

62542768
IMAGO

Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în La Liga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei.

Victoria extinde avantajul Barcelonei în fruntea clasamentului la şapte puncte faţă de Real Madrid, ocupanta locului secund, iar cu trei etape rămase. Astfel, încă o victorie va asigura al 28-lea titlu de campioană a Spaniei pentru catalani.

Barca a obţinut a patra victorie consecutivă împotriva Realului în toate competiţiile în acest sezon şi a doua în mai puţin de o lună, într-un meci haotic în care ambele echipe au arătat slăbiciunile defensive obişnuite.

Cu toate acestea, Barca a părut o echipă mult mai puternică şi mai bine organizată, dominând posesia şi creând mai multe ocazii care au fost respinse de portarul Thibaut Courtois, care a împiedicat Real să piardă cu un scor mai mare.

Real Madrid a marcat prin Mbappe ‘5 (penalti), ’14, ’70. Pentru Barcelona au înscris Eric Garcia ’19, Yamal ’32 şi Raphinha ’34, ’45.

Citește și
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate

Barcelona poate asigura titlul din La Liga încă de miercuri, dacă Real Madrid nu reuşeşte să câştige la Mallorca. Cu toate acestea, indiferent de rezultatul Realului, o victorie a Barcelonei în derbiul oraşului împotriva Espanol, joi, ar garanta titlul pentru catalani.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate
Cristiano Ronaldo câștigă definitiv procesul cu Juventus și păstrează cele 9,7 milioane de euro din salariile amânate

Cristiano Ronaldo a mai obținut o victorie în fața lui Juventus, de această dată departe de terenul de joc.

Australia Open 2026. Zeynep Sonmez a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului. Ce a urmat | VIDEO
Australia Open 2026. Zeynep Sonmez a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului. Ce a urmat | VIDEO

Jucătoarea Zeynep Sonmez din Turcia a ajutat o fată de mingi căreia i s-a făcut rău în timpul meciului câştigat în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova, în primul tur la Australian Open.

 

Cristi Chivu și Inter Milano obțin a șasea victorie consecutivă în deplasare, 1-0 la Udinese, și păstrează avansul în Serie A
Cristi Chivu și Inter Milano obțin a șasea victorie consecutivă în deplasare, 1-0 la Udinese, și păstrează avansul în Serie A

Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a câștigat sâmbătă în deplasare, 1-0 cu Udinese, în etapa a 21-a din Serie A.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.