Un nou protest al poliţiştilor la Ministerul Finanţelor, din cauza salariilor și a majorării de doar 5%

62409720

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual organizează, marţi a doua zi de protest la Ministerul Finanţelor. Sindicaliştii reclamă ”bătaia de joc” referitoare la salarizare.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a protestat, luni, la MInisterul Finanţelor şi a precizat că protestele continuă inclusiv joi.

Sindicaliştii transmit şi lista cu revendicări:

- cerem aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, respectiv acordarea sporurilor şi idemnizaţiilor la valorile salariale din iunie 2023, şi nu la cele aflate acum în plată, care sunt mult mai mici; în fapt, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională a fost discriminată, în ultimii ani, din punct de vedere salarial, prin tot felul de OUG, care au impus prorogări, respectiv neaplicarea, la termenele prevăzute, a Legii-cadru 153/2017, Anexele nr. VI şi VIII, care privesc poliţiştii, militarii şi personalul contractual din SAOPSN;

- cerem includerea în bugetul public aferent anului 2024 a sumelor pentru plata personalului MAI care va fi implicat în cele două scrutine de alegeri de anul viitor, similar membrilor birourilor electorale de circumscripţie;

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

- se impune actualizarea salariilor, de la 1 ianuarie 2024, în raport cu indicele de inflaţie stabilit oficial de către INS, dar şi cu preţurile principalelor produse de consum şi ale utilităţilor (minim 13,8%);

- vrem actualizarea salariului de grad în raport cu salariul minim pe economie, stabilit prin HG, nu cu valorile de referinţă actuale, diminuate şi discriminatorii faţă de alte categorii bugetare;

- cerem asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii);

- se impune modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesia de poliţist, în concordanţă cu realităţile actuale;

- cerem actualizarea normei de hrană (pentru poliţişti şi PC) şi a normei de echipare, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;

- se impune actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, şi nu la valoarea minimă, aflată în plată;

- cerem actualizarea, la preţul pieţei, a compensaţiei pentru chirie, care se plăteşte şi în prezent la cuantumul stabilit în urmă cu 14 ani (2009);

- cerem indexarea pensiilor militare de stat conform celor din sistemul de pensii publice;

- vrem obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.