Păgubiții FNI vor fi compensați direct și integral de la bugetul de stat

62274465

Românii prejudiciaţi în urma prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI) în urmă cu 22 de ani şi care nu şi-au primit încă compensaţiile cuvenite vor fi despăgubiţi direct de la bugetul de stat.

Actul modifică legislaţia de funcţionare a Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din cadrul Ministerului Economiei, potrivit News, care citează Profit.

”(…) finanţarea cheltuielilor reprezentând despăgubiri acordate foştilor investitori FNI, înscrise în evidenţele contabile ale AAAS, se asigură integral de la bugetul de stat", stipulează documentul citat de Profit.ro.

Conform sursei citate, din aceeaşi sursă vor putea fi finanţate şi obligaţiile de plată de despăgubiri către investitorii FNI preluate de AAAS de la fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), integrată între timp în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Impact bugetar de 625 milioane de lei

AAAS estimează că impactul bugetar al modificării legislative se va cifra la 625 milioane lei. Pe de altă parte, în raportul anual pe 2021 al instituţiei se menţionează că, la finalul anului trecut, AAAS mai avea de plătit 363,5 milioane lei către foştii investitori la FNI.

Citește și
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa

Potrivit Autorităţii, despăgubirea acestora direct de la bugetul de stat este necesară întrucât, în urma analizei realizate de un comitet interministerial, a reieşit "clar" că AAAS nu va realiza venituri proprii suficiente pentru a-şi onora obligaţiile de plată.

Articol recomandat de sport.ro
Giuliana Vigile, arbitrul-model care aduce din ce în ce mai mulți suporteri la meciurile din Serie D
Giuliana Vigile, arbitrul-model care aduce din ce în ce mai mulți suporteri la meciurile din Serie D
Citește și...
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa
Ceasul Apocalipsei, dat înainte: Omenirea nu s-a aflat niciodată mai aproape de sfârșitul lumii. Cât arăta la inaugurarea sa

Orologiul Apocalipsei, care simbolizează din 1947 iminenţa unui cataclism planetar, s-a apropiat marţi de miezul nopţii mai mult ca niciodată, în timp ce cresc îngrijorările cu privire la armamentul nuclear, la modificările climatice şi la dezinformare.

Mesajul SUA către România: ”Holocaustul nu a început cu camere de gazare. A început cu ură tolerată și tăcere acceptată”
Mesajul SUA către România: ”Holocaustul nu a început cu camere de gazare. A început cu ură tolerată și tăcere acceptată”

Holocaustul nu a început cu camerele de gazare, ci cu ura tolerată și prin tăcerea acceptată, a transmis Ambasada SUA la București, într-un mesaj de Ziua Internațională a Comemorare a Holocaustului.

Primul mare lanț de benzinării din România care introduce defibrilatoare în stațiile sale. ”Fiecare minut este esențial”
Primul mare lanț de benzinării din România care introduce defibrilatoare în stațiile sale. ”Fiecare minut este esențial”

Rompetrol și Fundația pentru SMURD au instalat defibrilatoare în 80 de benzinării, precum și în 11 spații publice din județele Constanța și Prahova. Defibrilatoarele salvatoare de vieți sunt amplasate în cele mai intens circulate zone.

Recomandări
Revine gerul în România. Zonele care vor fi lovite cel mai puternic de răcirea vremii. Temperaturi sub -10 grade
Revine gerul în România. Zonele care vor fi lovite cel mai puternic de răcirea vremii. Temperaturi sub -10 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, miercuri, că februarie va fi o lună a contrastelor termice. 

Cum s-ar fi produs tragedia din Timiș. Un supraviețuitor din mașina spulberată a povestit ce s-a întâmplat
Cum s-ar fi produs tragedia din Timiș. Un supraviețuitor din mașina spulberată a povestit ce s-a întâmplat

Un supraviețuitor al accidentului mortal cu suporterii PAOK din Timiș, soldat, marţi, cu şapte morţi, spune că ar fi fost vorba de o problemă tehnică, relatează presa elenă.

Românii care vor fi verificați de ANAF în următoarea perioadă. „Am constatat că toată lumea are o bunică”
Românii care vor fi verificați de ANAF în următoarea perioadă. „Am constatat că toată lumea are o bunică”

ANAF va intensifica verificările asupra persoanelor care afişează averi consistente fără venituri declarate, dar nu declanşează controale pe criterii de rudenie, a declarat preşedintele instituţiei.