Ministrul Muncii, revoltat că pensionarii stau umili la geamul funcționarului. Ce se va schimba

×
Publicitate

În mai puțin de două săptămâni, vârstnicii din București vor sta la aceeași masă cu funcționarii publici.

Actualele ghișee din casele de pensii ar urma să fie modernizate și, în locul pereților despărțitori, vor fi așezate mese și scaune.

Decizia a fost luată de Violeta Alexandru, printr-un ordin de ministru, care promite că va extinde măsura în toată țara. De ce? Pentru că, spune responsabilă de la Muncă, nu mai vrea ca bunicii să stea în picioare, cu capul plecat, în fața angajaților publici, protejați de geamuri.

Teoretic, nu vom mai vedea oameni gârboviți peste pervazul geamului despărțitor. Ministrul Muncii a cerut caselor de pensii locale din București să-și dărâme pereții care stau între funcționarul public și pensionar.

Florin Călărașu, șef serviciu Relații cu Publicul Casa de Pensii: "Vom implementa în cel mai scurt timp posibil, astfel încât noua situație să fie una adecvată pentru funcționari și una confortabilă pentru cetățean.”

Citește și
Camere în Timișoara, pentru amendarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. ”Se circulă haotic, se trece pe roșu”
Camere în Timișoara, pentru amendarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. ”Se circulă haotic, se trece pe roșu”

Potrivit ordinului de ministru semnat de Violeta Alexandru, reorganizarea ghișeelor din casele de pensii ar trebui făcută până la sfârșitul lunii ianuarie.

"Modificările nu țin de noi", susțin reprezentanții Casei de Pensii.

Măsura vine după o vizită a ministrului Muncii la Casă de Pensii, în urma căreia Violeta Alexandru s-a declarat revoltată de faptul că pensionarii stau umili peste geamul funcționarului public.

Femeie: "În loc să vorbești ca de la egal la egal, zici că ai venit să ceri nu știu ce de la el. Mare mi-ar fi mirarea să văd zidurile astea dărâmate".

După București, ministrul Muncii promite că va extinde această măsură în toată țara.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Camere în Timișoara, pentru amendarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. ”Se circulă haotic, se trece pe roșu”
Camere în Timișoara, pentru amendarea șoferilor care încalcă regulile de circulație. ”Se circulă haotic, se trece pe roșu”

Autorităţile caută soluţii pentru siguranța traficului și testează noi sisteme. În județul Cluj, au fost marcate benzi partajate care prioritizează circulația bicicliștilor. 

Războiul din Orientul Mijlociu afectează piața muncii. Lucrătorii străini și românii își amână planurile de angajare
Războiul din Orientul Mijlociu afectează piața muncii. Lucrătorii străini și românii își amână planurile de angajare

Cel mai recent conflict produce efecte și pe piața muncii din România. Asiaticii care aveau contracte ca să lucreze aici nu mai pot să le onoreze din cauza zborurilor anulate ori a scumpirii biletelor de avion.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut. 

Recomandări
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul aprobă astăzi bugetul pe 2026. Pe agendă apare şi o hotărâre pentru creşterea salariului minim
Guvernul aprobă astăzi bugetul pe 2026. Pe agendă apare şi o hotărâre pentru creşterea salariului minim

Guvernul adoptă în această seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. 

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".