Ministrul Muncii, revoltat că pensionarii stau umili la geamul funcționarului. Ce se va schimba

×
Publicitate

În mai puțin de două săptămâni, vârstnicii din București vor sta la aceeași masă cu funcționarii publici.

Actualele ghișee din casele de pensii ar urma să fie modernizate și, în locul pereților despărțitori, vor fi așezate mese și scaune.

Decizia a fost luată de Violeta Alexandru, printr-un ordin de ministru, care promite că va extinde măsura în toată țara. De ce? Pentru că, spune responsabilă de la Muncă, nu mai vrea ca bunicii să stea în picioare, cu capul plecat, în fața angajaților publici, protejați de geamuri.

Teoretic, nu vom mai vedea oameni gârboviți peste pervazul geamului despărțitor. Ministrul Muncii a cerut caselor de pensii locale din București să-și dărâme pereții care stau între funcționarul public și pensionar.

Florin Călărașu, șef serviciu Relații cu Publicul Casa de Pensii: "Vom implementa în cel mai scurt timp posibil, astfel încât noua situație să fie una adecvată pentru funcționari și una confortabilă pentru cetățean.”

Potrivit ordinului de ministru semnat de Violeta Alexandru, reorganizarea ghișeelor din casele de pensii ar trebui făcută până la sfârșitul lunii ianuarie.

"Modificările nu țin de noi", susțin reprezentanții Casei de Pensii.

Măsura vine după o vizită a ministrului Muncii la Casă de Pensii, în urma căreia Violeta Alexandru s-a declarat revoltată de faptul că pensionarii stau umili peste geamul funcționarului public.

Femeie: "În loc să vorbești ca de la egal la egal, zici că ai venit să ceri nu știu ce de la el. Mare mi-ar fi mirarea să văd zidurile astea dărâmate".

După București, ministrul Muncii promite că va extinde această măsură în toată țara.

 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62104614
Dialog halucinant cu un român, despre alcool: ”Consum de la 9 ani, de la gaz în sus”
Un bărbat în vârstă de 61 de ani a mărturisit senin că este consumator de alcool de la o vârstă fragedă, susținând că acest obicei îi face ”poftă de muncă” și ”de vorbă”.
62104601
Oana Pellea a fost jignită și înjurată din cauza unui mesaj despre Cristina Țopescu
Actrița Oana Pellea afirmă că a primit mesaje violente și plină de ură primit după ce a criticat modul în care decesul jurnalistei Cristina Țopescu a fost comentat în presă.
62104394
Greva de la CFR a luat sfârșit. Anunțul sindicaliștilor pentru călători
O grevă care are loc de 3 zile la o societate care aparține de CFR Călători creează probleme pe calea ferată din România. 18 trenuri au fost anulate după ce locomotivele nu au putut pleca din depou.