Care a fost cea mai furată carte din librăriile Humanitas în 2017

×
Codul embed a fost copiat

Reprezentanții librăriilor Humanitas au transmis agenției News.ro o listă cu cele mai furate cărți în 2017.

Astfel, conform sursei citate, cea mai furată carte din librăriile Humanitas în 2017 a fost "444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara".

Acest volum costă 49 de lei pe site-ul Humanitas.

Apoi, au urmat, în ordine, "Întoarcere în secolul 21", de Ioana Pârvulescu, "Maseurul orb", de Cătălin Dorian Florescu, şi "Solenoid", de Mircea Cărtărescu.

Citește și
florina presada
Senatoare USR, înjurată de un parlamentar PSD. Gestul prin care l-ar fi ofensat

Hoţii au preferat şi cărţi de Ismail Kadare, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu.

În topul titlurilor furate din Librăriile Humanitas în 2017 se află şi "1939 - Numărătoarea inversă. Europa înainte de al Doilea Război Mondial", de Richard Overy, apărută la editura Litera.

"Anatomia şi fiziologia omului" s-a clasat pe locul 6 în preferinţele celor care au ales să nu plătească pentru un produs din librărie.

Şi volumul "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, s-a aflat între preferinţele hoţilor de cărţi, urmată de "Firida Ruşinii", autor Ismail Kadare.

Pe ultimul loc în top se află "I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii", scrisă de Dan C. Mihăilescu.

Cel mai căutat titlu în librăriile Humanitas în 2017 a fost cartea semnată de Tatiana Niculescu, "Mistica rugăciunii şi a revolverului”, despre viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, apărută la editura Humanitas.

Cumulat însă şi cu vânzările online, "Atlasul frumuseţii” - The Atlas of Beauty, albumul foto al Mihaelei Noroc conduce topul de vânzări, deşi a apărut în librării de puţin peste o lună.

Completează podiumul cartea lui Andrei Pleşu - "Despre inimă şi alte eseuri”, urmat îndeaproape de cartea lui Lucian Boia dedicată centenarului Marii Uniri - "În jurul Marii Uniri de la 1918: Naţiuni, frontiere şi minorităţi”.

În top 10 titluri şi-au făcut loc şi autori străini: literatura e prezentă în top prin autorul rus Evgheni Vodolazkin cu două titluri - "Laur” şi "Aviatorul”, iar la capitolul non-ficţiune conduce Yuval Noah Harari cu "Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”(editura Polirom). Topul este completat de recent lansata carte a Simonei Tivadar - "Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie” şi de volumul "Preludiu” de Ileana Vulpescu.

În Librăriile Humanitas au avut loc anul acesta peste 300 de evenimente, aproape unul în fiecare zi în una dintre librăriile din Bucureşti sau din ţară. La Librăria Humanitas de la Cişmigiu s-au întâlnit cu publicul român autorii Humanitas Fiction Catherine Cussett, Francesc Miralles, Eshkol Nevo, Howard Jacobson şi Evgheni Vodolazkin.

Tot în 2017, în luna aprilie, am deschis o nouă librărie Humanitas în Bucureşti - Librăria Humanitas Magheru & Takumi, o librărie ce îmbină cărţile cu produsele japoneze importate de la artizani niponi.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Cea mai vândută carte în 2017 în România: Sapiens, scurtă istorie a omenirii
Cea mai vândută carte în 2017 în România: Sapiens, scurtă istorie a omenirii

Într-o perioadă în care deciziile politice şi comportamentul oamenilor sunt din ce în ce mai greu de înţeles, românii s-au orientat în 2017 către cărţi de istorie sau ştiinţă.

Senatoare USR, înjurată de un parlamentar PSD. Gestul prin care l-ar fi ofensat
Senatoare USR, înjurată de un parlamentar PSD. Gestul prin care l-ar fi ofensat

Un senator PSD este acuzat că şi-a înjurat o colegă din opoziţie care i-ar fi oferit o carte în cursul şedinţei de plen de joi dimineaţă.

Scriitorul francez Jean d'Ormesson a murit la 92 de ani
Scriitorul francez Jean d'Ormesson a murit la 92 de ani

Tragedie în lumea literară.

Neagu Djuvara a implinit pentru
Neagu Djuvara a implinit pentru "a doua oara" 100 de ani. Istoricul s-a alaturat campaniei pentru "Cumintenia Pamantului"

Marele istoric si scriitor roman Neagu Djuvara implineste miercuri, pentru a doua oara, 100 de ani. Va purta mereu in acte, doua date de nastere: 18 si 31 august, din cauza trecerii de la calendarul Iulian, la cel Gregorian.
 

Recomandări
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur, în Parlament. A fost depusă o moțiune împotriva Oanei Țoiu. AUR mizează pe PSD
Scandalul din coaliție pe acordul UE–Mercosur, în Parlament. A fost depusă o moțiune împotriva Oanei Țoiu. AUR mizează pe PSD

Parlamentarii din grupul PACE depun moțiune simplă împotriva ministrului Oana Țoiu pentru susținerea Acordului UE-Mercosur.

România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți
România, campioană la proprietari în UE, dar pe primul loc la supraaglomerare. Patru din zece români trăiesc înghesuiți

Deși este una dintre țările cu cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, România se află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.

Trump reia amenințarea controlului SUA asupra Groenlandei: „Vom face ceva, fie că le place sau nu”
Trump reia amenințarea controlului SUA asupra Groenlandei: „Vom face ceva, fie că le place sau nu”

Ca răspuns la ultima amenințare a lui Donald Trump de a prelua Groenlanda, partidele politice din regiunea autonomă daneză au emis o declarație comună în care afirmă că viitorul insulei trebuie decis de către groenlandezi. Însă, liderul SUA nu cedează.