Au crescut vânzările de cărți în România. Cele mai căutate titluri
Your browser doesn't support HTML5 video.
Librăriile şi editurile au înregistrat anul trecut vânzări şi cu 30 la sută mai mari decât în 2017. Salariile crescute şi nevoia de dezvoltare profesională şi personală ar fi principalele motive.
Românii au început să acorde mai multă atenţie lecturii, iar asta se simte în vânzări. Editura "Curtea veche" a înregistrat în 2018 o creştere de 30 la sută faţă de anul precedent.
Barna Nemethi, editor: "Educaţia financiară mai bună, educarea relaţiilor, vorbim de cărţile de psihologie, cooking, au început să apară şi autori romani care scriu despre aceste lucruri. Vrem să dezvoltăm proiecte locale, cărţi de copii, serii, personaje cunoscute create de autori români."
De vânzări mai mari cu 10% s-a bucurat în 2018 şi editura "Nemira".
Ana Nicolau, director general editura Nemira: "Lucrurile se îmbunătățesc şi în sfârşit în 2018 am ajuns la aceeaşi dimensiune a pieţei pe care o aveam înainte de criza din 2009.”
Vânzările au crescut cu 19 la sută şi în cazul editurii "Humanitas", în timp ce "Grupul Editorial Litera" a încheiat anul 2018 cu o creştere de 15 la sută faţă de 2017.
Librăria "Cărturești" a înregistrat o creştere a vâzărilor de 5 la sută. Preferate sunt cărţile de dezvoltare personală şi literatura pentru copii.
Ana Niculescu, director dezvoltare Cărturești: "E important că editurile acordă o importanţă deosebită ilustraţiilor, copertelor. E o nevoie permanentă de a învăţa şi de a te dezvolta, nu doar în zona în care profesezi, ci în tot ce înseamnă viaţa de zi cu zi."
De ce cumpăra românii mai multe cărţi? Au apărut tot mai multe titluri cu impact, autori noi, iar creşterea salariilor s-a reflectat mai ales în vânzările online.
Laura Țeposu, director dezvoltare Libris: "Comanda medie în online la Libris este de 80 lei, a crescut cu 15 la sută faţă de anul trecut. Sunt şi foarte mulţi autori români care au ajuns în top.”
La nivel european însă rămânem pe ultimul loc când vine vorba de lectură. Statisticile arată că 69% din populația României nu a citit nicio carte în ultimul an.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!