Vaccinul experimental Pfizer, distribuit în patru state americane. Ce urmărește programul-pilot
Programul pilot pentru vaccinul dezvoltat de Pfizer a apărut în timp ce producătorul se confruntă cu dificultăți de logistică, pentru că acesta trebuie transportat în condiții speciale. Este un vaccin inovator, care necesită păstrarea la -70 de grade Celsius, în timp ce vaccinurile obișnuite au nevoie de o temperatură ambiantă de 2-8 grade Celsius, arată Reuters.
„Sperăm că rezultatele acestui program-pilot de administrare a vaccinului vor servi drept model pentru alte state americane și guverne internaționale, în timp ce se pregătesc să pună în aplicare programe eficiente de vaccinare COVID-19", a precizat compania Pfizer, luni, într-un comunicat.
Programul pilot Pfizer pentru vaccinul anti COVID-19 va fi derulat în Rhode Island, Texas, New Mexico și Tennessee. Statele nu au fost totuși alese întâmplător, ci s-a luat în considerare diferențele de întindere geografică, diversitatea populației, infrastructura de imunizare și nevoia de a ajunge la persoane în medii urbane și rurale variate.
Totuși, cele patru state nu vor primi doze de vaccin mai devreme decât alte state în virtutea programului-pilot și nici nu vor avea alte avantaje, a spus Pfizer.
Pfizer va cere autorizarea de urgență pentru utilizarea vaccinului la sfârșitul lui noiembrieCompania se așteaptă să aibă suficiente date de siguranță cu privire la efectele vaccinului, din studiile în curs de desfășurare pe scară largă. Acestea ar trebui să se termine până în a treia săptămână a lunii noiembrie, urmând să se ceară apoi autorizația de utilizare de urgență (EUA).
Pfizer și partenerul său BioNTech vor primi 1,95 miliarde de dolari pentru a furniza guvernului SUA 100 de milioane de doze de vaccin. Contractul mai prevede o opțiune suplimentară de a achiziționa până la 500 de milioane de doze suplimentare.
Luni, concurentul Pfizer, Moderna, a transmis că vaccinul său experimental a fost 94,5% eficient în prevenirea COVID-19, pe baza datelor intermediare dintr-un studiu avansat. Declarația a alimentat speranțele că vaccinurile împotriva bolii ar putea fi gata de utilizare în curând.
Atât vaccinurile Pfizer, cât și cele Moderna utilizează o nouă tehnologie numită „ARN messenger sintetic” pentru a activa sistemul imunitar împotriva virusului SARS-COV-2.