Cum ne putem programa online pentru a ne vaccina împotriva coronavirusului

×
Publicitate

Până la vaccinare, oamenii trebuie să se înscrie singuri sau cu ajutor pe platforma online special creată pentru această campanie.

În prima etapă aflată deja în desfăşurare, precum şi în cea de-a doua, responsabilii din domeniile esenţiale îşi vor programa angajaţii. Iar persoanele în vârstă sau bolnave care vor fi imunizate tot în etapa a doua vor avea la îndemână mai multe variante.

Programare.vaccinare-covid.gov.ro este platforma online a statului prin care sunt gestionate programările pentru vaccinare. În prima etapă, aflată în plină desfăşurare, de programări se ocupă direct managerii de spitale şi centre sociale.

În a doua etapă va începe imunizarea persoanelor în vârstă şi a bolnavilor din grupele de risc, dar şi a angajaţilor instituţiilor sau companiilor considerate a fi esenţiale.

Dacă ești o asemenea persoană și ai vrea să te vaccinez anti-covid, trebuie mai întâi să te programezi. Poți face asta online, telefonic, prin medicul de familie, cu ajutorul unei rude, prin direcţiile de asistenţă socială sau, dacă ai sta într-un cămin de bătrâni, cu ajutorul administratorului de cămin.

Citește și
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare

Ca să te programezi online, trebuie să îți faci un cont de utilizator în aplicaţia de vaccinare. Pentru asta trebuie să urmezi câţiva paşi: să introduci o adresă de email, o parolă, să reconfirmi parola în al doilea câmp, să bifezi că ești de acord cu politica de confidenţialitate şi apoi să apeși butonul „creează cont”.

Apoi, sistemul îți va trimite un email de confirmare către adresa introdusă la crearea contului. Accesezi acest mesaj şi apeși pe linkul trimis pentru confirmarea contului.

După ce ai încheiat această formalitate, poți să intri în contul tău de utilizator prin introducerea adresei de e-mail şi a parolei alese pentru autentificare.

Pentru a putea utiliza platforma de programări online pentru vaccinare, este obligatoriu însă să completezi şi datele de la secţiunea „Profilul meu” din contul de utilizator. Aici este nevoie de nume, prenume, CNP, seria şi numărul actului de identitate. Aceste informaţii trebuie să fie aceleaşi din actul de identitate valabil la momentul înscrierii, altfel datele nu vor fi validate.

La pasul următor, trebuie să bifezi acceptarea politicii de utilizare a aplicaţiei şi apoi să finalizezi înregistrarea.
Ulterio,r aplicaţia îți va solicita să validezi numărul de telefon. Şi cu asta, înregistrarea ta este încheiată.

Chiar dacă ți-ai făcut deja cont de utilizator, nu te poți programa încă online pentru vaccinare. Vei avea posibilitatea să faci asta doar atunci când va fi declarată deschisă etapa a doua de vaccinare pentru categoria ta de persoane.

Când va fi deblocată aplicaţia pentru aceste programări, atunci de-abia vei putea accesa secţiunea programări şi îți vei putea selecta acolo data, ora, centrul de vaccinare şi tipul vaccinării - adică vaccinarea iniţială, rapel varianta 1 şi rapel varianta 2. După ce ai făcut toate aceste alegeri, vei primi un mesaj că programarea este confirmată.

Dacă ți se pare totuşi dificil tot acest proces, poți ruga un alt membru al familiei care se descurcă mai bine la utilizarea calculatorului să te treacă el ca beneficiar în contul lui şi să facă tot el programarea la vaccinare pentru tine, urmând aceiaşi paşi.

Dacă şi-aşa e complicat, poți suna tu direct la un call center special prin intermediul căruia te pot programa la cel mai apropiat centru de vaccinare.

Mai uşor va fi însă să te programeze medicul tău de familie, care, teoretic, cunoaşte tot istoricul tău medical şi, implicit, bolile cronice de care suferi.

Instituţiile sau companiile din etapa a doua trebuie să se înregistreze şi să desemneze un reprezentant ca utilizator principal. În funcţie de codul CAEN al companiei respective, se va verifica dacă desfăşoară o activitate esenţială.

Dacă da, reprezentantul unei companii sau instituţii va putea înscrie toţi angajaţii dornici de imunizare, cu toate datele lor de identificare. Acelaşi reprezentant va efectua şi programarea pentru vaccinare şi va alege tot online şi centrul de vaccinare.

În etapa a treia, orice persoană îşi va putea face programarea online într-o variantă simplificată. De precizat, chiar dacă v-aţi făcut deja cont de utilizator - aplicaţia se deblochează şi poate fi utilizată doar în momentul în care se declară deschisă etapa la care vă încadraţi.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare
Studiu: Strategia timpurie de schimbare a tratamentului oncologic poate crește șansele de vindecare

Strategia de schimbare timpurie a tratamentului oncologic ar putea influenţa şansele de vindecare. 

Ce se întâmplă în corpul tău când iei medicamente după data de expirare. Explicația medicilor
Ce se întâmplă în corpul tău când iei medicamente după data de expirare. Explicația medicilor

Ar trebui să eviți administrarea medicamentelor expirate, deoarece pot deveni toxice, pot conține bacterii sau pot fi mai puțin eficiente. 

Ce este FOMO și de ce ne face să ne simțim mereu „în urmă”. Legătura cu dependența de social media
Ce este FOMO și de ce ne face să ne simțim mereu „în urmă”. Legătura cu dependența de social media

Ai senzația că toți ceilalți fac lucruri mai interesante, avansează mai repede sau trăiesc mai intens decât tine? Sentimentul acesta are un nume și este tot mai des întâlnit. FOMO ne poate face să ne simțim permanent în urmă.

Recomandări
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”

România este astăzi un stat atât de slăbit, încât există riscul să nu facă față unei intensificări a presiunilor externe și, din această cauză, să sufere pierderi teritoriale, în viitorul imediat.

Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit
Guvernul Bolojan anunță că din toamnă începe reducerea cheltuielilor din universități. Sporul de doctorat, înjumătățit

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seară, că reducerea cheltuielilor din universități va fi aplicată din toamna acestui an și a precizat că sporul acordat pentru titlul de doctor nu este o practică întâlnită în vestul Europei.

Zelenski dezvăluie pentru prima dată buncărele secrete din Kiev unde a coordonat contraofensiva Ucrainei. VIDEO
Zelenski dezvăluie pentru prima dată buncărele secrete din Kiev unde a coordonat contraofensiva Ucrainei. VIDEO

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat marți, pentru prima dată de la începutul războiului, un video dintr-un vast complex de buncăre sub Kiev, de unde a fost coordonată contraofensiva ucraineană.