Copiii sunt tratați printre gândaci, la Spitalul Județean Botoșani. ”Mizerie ruptă parcă dintr-un film de groază”

×
Codul embed a fost copiat

Gândacii colcăie în saloanele Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, unde copiii sunt tratați în condiții greu de imaginat pentru anul 2024. Conducerea spune că dezinsecția a fost făcută chiar zilele trecute.  

O mămică de 20 de ani a postat imagini cu gândaci care se plimbă pe paturile și pereții saloanelor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, scrie Monitorul de Botoșani.

Femeia s-a arătat șocată de condițiile în care sunt tratați copii.

În imagini se poate vedea cum merg gândaci prin saloane. Mizeria ruptă parcă dintr-un film de groază și, dacă va uitați mai bine, se poate vedea și cum intră curentul pe la geam. Venim în spital să ne tratăm copiii și iei alte boli și ne mai mirăm și de ce. Unde este Ministerul Sănătății?”, a comentat tânăra.

Ca o ironie, gândacii se plimbă în imagini chiar pe desenul de pe perete care reprezenta un gândăcel.

Citește și
ambulanta SMURD
„Era teroare”. Un copil de 10 ani și alți doi oameni au fost duși la spital, după ce un incendiu le-a cuprins casa, în Vaslui

Manager spital: ”Vorbim de o clădire foarte veche și astfel de probleme continuă să apară”

Conducerea spitalului a dispus măsuri urgente și spune că dezinsecția a fost făcută chiar zilele trecute, dar astfel de probleme pot să apară oricând, din cauza vechimii foarte mari a clădirii.

Am discutat deja cu medicul de gardă. I-am solicitat să mute pacienții din salonul respectiv, până la dezinsecția totală. Am solicitat o notă explicativă responsabilului cu dezinsecția în spital. S-a stropit chiar în urmă cu câteva zile.

Din păcate vorbim și de o clădire foarte veche și astfel de probleme continuă să apară. Tocmai de aceea facem demersuri pentru o nouă clădire pentru Secția de Pediatrie”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul general al SJU Mavromati.

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Trei copii mici au ajuns la spital, după ce părinții lor au comis un accident, în centrul Galațiului. Cine e vinovat
Trei copii mici au ajuns la spital, după ce părinții lor au comis un accident, în centrul Galațiului. Cine e vinovat

Trei copii au ajuns sâmbătă după-masă la spital, în urma unui accident petrecut chiar în centrul orașului Galați.  

„Era teroare”. Un copil de 10 ani și alți doi oameni au fost duși la spital, după ce un incendiu le-a cuprins casa, în Vaslui
„Era teroare”. Un copil de 10 ani și alți doi oameni au fost duși la spital, după ce un incendiu le-a cuprins casa, în Vaslui

Mare atenție la sursele de foc din locuințe! În județul Vaslui, sâmbătă dimineață, un bărbat a murit intoxicat cu fum.

Experiment ȘtirileProTV. Cât de ușor se pot procura soluțiile destinate animalelor care au provocat un val de spitalizări
Experiment ȘtirileProTV. Cât de ușor se pot procura soluțiile destinate animalelor care au provocat un val de spitalizări

După un val de nenorociri cu oameni ajunşi în stare gravă la spital pentru că au încercat să se trateze cu soluţii destinate animalelor iese la iveală un fapt îngrijorător.

Primul spital contruit din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata și caută personal. Clădirea, ridicată în 2 ani
Primul spital contruit din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata și caută personal. Clădirea, ridicată în 2 ani

Primul spital construit integral din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata. Este vorba despre o uriașă clinică de stomatologie cu 64 de cabinete, săli de operație și terapie intensivă, dar și secții de cardiologie și boli infecțioase.

România este în pragul unei epidemii de gripă. Unul din cinci pacienți este internat în spital
România este în pragul unei epidemii de gripă. Unul din cinci pacienți este internat în spital

România este ”aproape” de a declara epidemie de gripă, afirmă Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică. Aceasta estimează că în următoarea perioadă va începe o scădere a numărului îmbolnăvirilor.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.