Primul spital contruit din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata și caută personal. Clădirea, ridicată în 2 ani

×
Publicitate

Primul spital construit integral din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata. Este vorba despre o uriașă clinică de stomatologie cu 64 de cabinete, săli de operație și terapie intensivă, dar și secții de cardiologie și boli infecțioase.

Urgenţele vor fi decontate integral pentru pacienţi la fel şi o parte dintre intervenţii. În paralel, tot în sudul orașului începe construcția din fonduri europene a unei maternități. Asta în timp ce ministerul sănătății nu a dat în folosință nici măcar un spital regional, din cele promise, acum 17 ani.

Spitalul Universitar București caută personal pregătit să lucreze într-o clinică, ridicată în doi ani de la zero, într-un depozit al ADP sector 4. Este nevoie de anesteziști, radiologi, anesteziști și specialiști în chirurgie și implantologie.

În două luni se va deschide noul spital de stomatologie de pe șoseaua Olteniței, o investiție de 60 de milioane de lei. În clădire au intrat 40 de milioane, iar restul au mers la echipamente și dotări.

Sunt 64 de cabinete de tratament, o zonă extinsă de imagistică și mai multe cabinete de imagistică și boli infecțioase. Prioritate vor avea copiii, inclusiv pentru tratamente ortodontice, dar și adulții tineri, care nu-și pot găsi un loc de muncă din cauza problemelor cu dantură.

Kit-urile și consumabilele sunt deja cumpărate. Se va lucra atât pe asigurarea de stat, cât și cu plata la liber. În cazurile grave sau care afectează profund calitatea vieții individului, comisia de medici poate aproba gratuități.

50 de milioane de euro va costa şi o maternitate care va fi ridicată în curtea spitalului de urgență Sf. Ioan. Va avea 100 de paturi şi va fi gata în 2026.

Daniel Băluță, primar sector 4: Se adresează bucureștenilor și nu numai, pentru că aici în sudul capitalei vin oameni din județul Ilfov, din Giurgiu, din Teleorman.

Finanțarea este asigurată din bugetul local și din bani europeni nerambursabili. Între timp, în cele 27 de spitale care folosesc bani din Planul Național de Redresare, lucrările merg, în general, cu viteza melcului.

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății: Există, categoric, anumite întârzieri, dar trebuie să înțelegeți că fiecare autoritate locală care construiește un astfel de spital are viteze diferite.

Cât privește cele 3 spitale regionale, inițial 5 promise încă din 2007, abia peste o lună intră în activitate primul: cel de la Iași.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Răsturnare de situație în cazul asistentei care ajuta șoferii cu alcoolemie depistați în trafic. Curtea de Apel a achitat-o

Răsturnare de situație în cazul asistentei de la Serviciul de Medicină Legală din Maramureș, condamnată la închisoare, anul trecut, de un Tribunalul din Sălaj pentru că ar ajutat contra cost mai mulţi șoferi depistați în trafic cu alcoolemie.

Val istoric de pensionări din Poliția Română. S-au grăbit să prindă majorarea de 14% din ianuarie. Exemplu de calcul

Poliția Română se confruntă cu un val istoric de pensionări din toate structurile. Aproape 4 mii de angajați au renunțat anul trecut la uniforme și au preferat să-și caute un alt loc de muncă, în timp ce iau și pensie.

Ce arată autopsia fetiței ucise în bătaie de mama ei. Moartea Alexandrei putea fi evitată dacă autoritățile luau măsuri

Apar noi informații tulburătoare în cazul copilei de 9 ani din Galați, ucisă în bătaie chiar de mama ei.

Recomandări
Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

”Dosarul elicopterul”. Șeful DSU, Raed Arafat, a ajuns la Parchetul Militar: ”Am fost înștiințat că am calitatea de inculpat”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!