Copiii sunt tratați printre gândaci, la Spitalul Județean Botoșani. ”Mizerie ruptă parcă dintr-un film de groază”

×
Publicitate

Gândacii colcăie în saloanele Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, unde copiii sunt tratați în condiții greu de imaginat pentru anul 2024. Conducerea spune că dezinsecția a fost făcută chiar zilele trecute.  

O mămică de 20 de ani a postat imagini cu gândaci care se plimbă pe paturile și pereții saloanelor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, scrie Monitorul de Botoșani.

Femeia s-a arătat șocată de condițiile în care sunt tratați copii.

”În imagini se poate vedea cum merg gândaci prin saloane. Mizeria ruptă parcă dintr-un film de groază și, dacă va uitați mai bine, se poate vedea și cum intră curentul pe la geam. Venim în spital să ne tratăm copiii și iei alte boli și ne mai mirăm și de ce. Unde este Ministerul Sănătății?”, a comentat tânăra.

Ca o ironie, gândacii se plimbă în imagini chiar pe desenul de pe perete care reprezenta un gândăcel.

Manager spital: ”Vorbim de o clădire foarte veche și astfel de probleme continuă să apară”

Conducerea spitalului a dispus măsuri urgente și spune că dezinsecția a fost făcută chiar zilele trecute, dar astfel de probleme pot să apară oricând, din cauza vechimii foarte mari a clădirii.

”Am discutat deja cu medicul de gardă. I-am solicitat să mute pacienții din salonul respectiv, până la dezinsecția totală. Am solicitat o notă explicativă responsabilului cu dezinsecția în spital. S-a stropit chiar în urmă cu câteva zile.

Din păcate vorbim și de o clădire foarte veche și astfel de probleme continuă să apară. Tocmai de aceea facem demersuri pentru o nouă clădire pentru Secția de Pediatrie”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul general al SJU Mavromati.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62422579
Pacienții cronici se pot testa rapid și gratuit, în cel mult 5 zile. Cum funcționează trimiterile în sistem ”monitor”

Pacienții cronici care au nevoie periodic de analize ar trebui să-și întrebe medicul de familie dacă au dreptul la trimiteri în sistem ”monitor”. Vorbim despre un tip special de prescripție, care poate include și explorări imagistice.

62379178
Ministrul Sănătății: „S-a decis declararea stării de alertă epidemiologică”. Creştere a cazurilor de infecţii respiratorii

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi că s-a luat decizia declarării stării de alertă epidemiologică în urma înregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a numărului mare de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii).

62264211
Secretul tinereții. Cele 6 suplimente pe care le ia un expert în biologia îmbătrânirii ca să-și prelungească viața

Un om de știință care studiază biologia îmbătrânirii a dezvăluit care sunt cele șase suplimente alimentare pe care le consumă zilnic pentru a preveni problemele de sănătate și pentru a-și prelungi viața.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.