Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copiii generației noastre învață să-și protejeze planeta la standarde NASA, într-un parteneriat strategic EFdeN și PRO TV

În cadrul parteneriatului dintre EFdeN și PRO TV, 4000 de elevi din România au avut ocazia să participe la un program educațional unic în țară, recunoscut la nivel internațional.

În Săptămâna Verde a acestui an școlar, acești elevi au descoperit, prin intermediul simulatorului En-ROADS realizat de MIT (Massachusetts Institute of Technology) și bazat pe studii de la NASA, cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător.

Atelierul s-a desfășurat în incinta campusului EFdeN, unde elevii au învățat prin joacă și au experimentat, prin simulări interactive, cum diverse politici și acțiuni pot influența schimbările climatice la nivel global.

Elevii au simulat scenarii precum adoptarea de surse de energie regenerabilă, reducerea emisiilor de carbon și implementarea de politici de conservare a resurselor. Prin aceste activități, copiii au înțeles impactul real al deciziilor asupra planetei și au învățat să gândească strategic pentru un viitor sustenabil.

"Am fost uimiți să vedem cât de repede au înțeles copiii necesitatea acțiunilor lor pentru un viitor mai prietenos", a declarat Claudiu Butacu, cofondator EFdeN.

„Din perspectiva unui elev care simte nevoia abordării subiectului despre natură și cum lucrurile vor evolua, respectiv ne vor afecta, mi se pare că inițiativa de a avea „Săptămâna Verde” în fiecare școală din țară este una foarte utilă generației noastre, însă îi lipsește o programă sau un plan de studiu pe care elevii, dar și profesorii să îl poată urmări. Astfel, cred că mulți elevi din țară au resimțit o oarecare stângăcie în desfășurarea acestei săptămâni. O programă pentru educația de sustenabilitate pare a fi ajutorul perfect pentru mulți dintre noi, prin care putem învăța (și practica) despre sustenabilitate și impactul pe care îl avem asupra naturii”, a declarat Anca Erimia - elev, fost președinte al Consiliului Municipal al Elevilor București.

Campusul EFdeN Sustainable City este situat în curtea Facultății de Inginerie a Instalațiilor din București și reprezintă primul prototip de oraș sustenabil din România. Întins pe 4000 de metri pătrați, campusul include 8 zone tematice și peste 40 de puncte de interes, cum ar fi case solare, copaci fotovoltaici, stații de încărcare pentru vehicule electrice și un sistem de agricultură urbană. Vizitatorii pot explora și un spațiu de educație interactivă, mobilitate urbană, sănătate, resurse și artă, toate integrate într-un mediu inovator și prietenos.

PRO TV și EFdeN dau startul unui proces amplu prin care ne propunem să aducem educația despre mediu în fiecare clasă din România. „Copiii generației noastre iau parte la unul dintre cele mai ample programe de învățare pentru a-și proteja planeta”, a spus Paula Herlo, jurnalist România, te iubesc! PRO TV.

Când 700.000 de români te urmăresc zilnic, in fiecare minut, responsabilitatea de educare este enormă. Suntem mândri că intrăm într-o misiune cu PRO TV, pentru ca toți copiii să poată avea un viitor curat, în care încălzirea globală nu mai reprezintă o amenințare. În toamnă mergem în școlile din România, cu un program educațional pe care ne pregătim să îl lansăm, prin care vrem să schimbăm mentalități și comportamente, care vor schimba ulterior România.

Despre EFdeN Despre EFdeN

EFdeN este un ONG dedicat formării tinerilor prin proiectarea, executarea și implementarea modelor de bune practici în funcțiede natură și îmbunătățirii comunităților prin intermediul unorproiecte inovatoare. În decursul celor 10 ani de activitate, EFdeN a implicat sute de studenți în realizarea de case ecologiceși alte inițiative menite să promoveze sustenabilitatea înRomânia. Cu o prezență remarcabilă în domeniul construcțiilorverzi, EFdeN a câștigat peste 40 de premii naţionale şiinternaţionale pentru proiectare şi construirea a două dintre celemai sustenabile case din lume cu care a concurat la cea maiimportantă competiţie mondială Solar Decathlon în 2014, la Versailles şi 2018, în Dubai și 2022, în Wuppertal. Plecând de la participarea la Solar Decathlon, EFdeN este implicat în tot ceeace ține de sustenabilitate în România, de la legislație șielaborarea politicilor până la educație și dezvoltarea orașelor.

Acum ne concentrăm pe 2 direcții:

D1 - Educație: De mediu, în sfera construcțiilor și energiei

D2 - Soluții sustenabile: Proiectăm, implementăm și executămsoluții sustenabile în funcție de natură

În cifre echipa se rezumă la:

● 1 echipă interdisciplinară

● 3 prototipuri de case,

● 1 prototip de oraș sustenabil

● 500+ viitori profesioniști

● 10 ani de sustenabilitate & educație

● 1 comunitate,

● 250+ parteneri

● 75+ de premii naționale & internaționale

EFdeN Sustainable City poate fi vizitat în incinta Facultății de Inginerie a Instalațiilor din cadrul UTCB, pe Bulevardul Pache Protopopescu 66.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult