Titus Corlăţean, atac dur la adresa Rovanei Plumb

Titus Corlatean
Pro TV

Senatorul Titus Corlăţean a lansat, duminică, la Conferinţa de alegeri a PSD Dâmboviţa, un atac dur la adresa europarlamentarului Rovana Plumb, vorbind despre management politic, administrativ şi organizatoric slab.

"Nu recurg la atacuri la persoană, dar sunt lucruri care în momente importante trebuie spuse. Suntem obligaţi să luăm deciziile politice care să ne permită din nou să câştigăm alegerile. La noi, la Dâmboviţa, ştim ce s-a întâmplat, eu am vorbit la Comitetul Executiv Judeţean - managementul politic, administrativ şi organizatoric slab la nivelul conducerii de vârf a fost o realitate, faptul că au fost greşeli impardonabile: intrarea în campania electorală pentru Parlamentul European - campania începuse şi noi nu aveam o echipă de campanie, dar aveam şef de campanie, aveam un director de campanie care a fost numit pe criterii care nu aveau legătură cu politica. Au fost decizii greşite şi a fost neimplicare. Nu poţi să vii din când în când, din când în când să mai treci să mai spui bună ziua şi să nu pui osul la muncă", a susţinut Corlăţean.

Şeful campaniei electorale în Dâmboviţa la alegerile europarlamentare a fost Andrei Plumb, fiul Rovanei Plumb.

"Un partid politic nu se conduce venind din când în când. Un partid politic înseamnă angajament, înseamnă respect pentru cei care sunt fundamentul acestui partid - primarii, viceprimarii, consilierii, înseamnă să fii solidar cu colegii şi la bine şi la greu, nu doar în campanie electorală. (...) Să nu mai repetăm şi să nu mai acceptăm astfel de greşeli, să nu mai acceptăm interferenţe de natură familială în politică. Eu nu exclud ca membrii de familie să aibă o carieră politică, să aibă o ascensiune, am spus însă: lăsaţi-i pe cei tineri să-şi câştige tresele, gradele, în bătălie, în luptă, în mod firesc, să crească natural. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple. Au fost momente care au generat tensiuni şi fracturi în organizaţie şi trebuie să spunem acest lucru", a adăugat Titus Corlăţean.

Potrivit acestuia, partidul trebuie să renunţe la "peremisme" şi să promoveze oameni care să fie buni comunicatori. "Să renunţăm la peremisme, să renunţăm la stilul mitralieră, la lucruri care nu ne atrag electoratul", a afirmat Corlăţean.

Citește și
oana gheorghiu
Cum vrea Guvernul să facă „curățenie în politica de proprietate a statului”. Gheorghiu: Sunt vreo 185 de companii inactive

El a vorbit şi despre metode securiste, amintind despre modul în care fostul lider al PSD Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu a fost înregistrat în cadrul unor întâlniri de partid.

"Este nedemn şi este o metodă securistă ca atunci când stăm de vorbă între noi şi spunem lucruri cineva să înregistreze un coleg şi să folosească înregistrarea. (...) Nu este permis să generezi un rău organizaţiei, fracturi, dezbinări, tensiuni, făcând aşa ceva. Gata cu securismele", a transmis senatorul PSD.

Titus Corlăţean a fost ales preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa. Preşedinte a fost ales deputatul Corneliu Ştefan, care a avut-o contracandidată pe Rovana Plumb.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Corlățean, atac la opoziție: Neo marxiştii şi securiştii, nepoţi, nepoate de securişti
Corlățean, atac la opoziție: Neo marxiştii şi securiştii, nepoţi, nepoate de securişti

Senatorul PSD, Titus Corlăţean, a ținut un discurs în plenul Parlamentului, la dezbaterea moțiunii de cenzură, susţinând că moţiunea împotriva Guvernului Dăncilă depusă de opoziţie este ”cea mai slabă” pe care a citit-o în ultimii ani.

Recomandări
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.

De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul
De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu. Executivul a explicat și cum se calculează impozitele pentru mașini.

Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

În Olanda, tot mai mulți oameni își unesc forțele în cooperative de energie. Sunt grupuri de simpli cetățeni care investesc în mori de vânt sau pompe de căldură de cartier.