Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA. Președintele zboară cu un avion de lux pe care l-a mai folosit. FOTO
Galerie foto
UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden.
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. El va fi primit, marţi, la Casa Albă de către preşedintele SUA, Joseph R. Biden, Jr, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Conform agendei prezidenţiale, Iohannis va fi primit de Biden la ora locală 13.30 (20:30, ora României).
Cei doi lideri vor sărbători cea de-a 20-a aniversare a României ca membru al Alianţei NATO, arată Casa Albă, într-o declaraţie transmisă de secretarul de presă Karine Jean-Pierre.
Potrivit sursei citate, preşedintele Biden îi va mulţumi lui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România şi va recunoaşte multiplele contribuţii pe care România, ”un aliat necondiţionat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”.
”Cei doi lideri vor sublinia sprijinul lor constant pentru Ucraina, care continuă să se apere de agresiunea Rusiei. Ei vor trece în revistă, de asemenea, domeniile în care România şi Statele Unite colaborează, între care energie, cooperare economică şi valorile democratice comune”, mai arată reprezentantul Casei Albe.
---
Președintele României va efectua o vizită oficială în Statele Unite începând cu 6 mai 2024, potrivit informațiilor neoficiale, susține BoardingPass, site de informații despre aviație.
”Iohannis își va începe călătoria luni, nu de la București, și va zbura, probabil, spre Washington DC cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg”, mai arată cursa citată.
Potrivit BoardingPass, ”avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023) și în "turneul african" din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023), dar și în aprilie 2024 în Coreea de Sud”.
Lista celor 29 de deplasări externe efectuate de președintele Klaus Iohannis în 2023 este impresionantă și poate fi consultată AICI. Președinția a cheltuit cu 24,5 milioane de lei mai mult față de 2022.
Iohannis, ironic: ”Nu știu cum definiți un avion de lux”Deplasările lui Klaus Iohannis au costat Administrația Prezidențială anul trecut 8 milioane de euro, iar avioanele de lux închiriate în acest sens decolează de cele mai multe ori de la Sibiu.
”Toate deplasările mele sunt anunţate, oportune, în interesul României şi cu respectarea integrală a legislaţiei în vigoare”, a declarat recent Klaus Iohannis, cu privire la călătoriile sale.
Întrebat de ce a ales să facă toate aceste deplasări cu un avion de lux, șeful statului a ales să devină ironic: ”Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică”.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: SUA , klaus iohannis , vizita , avion , lux
Dată publicare: 06-05-2024 08:55