Traian Băsescu, despre posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să devină secretar general al NATO: Nu are nicio şansă!

62433499

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că şeful statului Klasu Iohannis nu are nicio şansă să ajungă secretar general al NATO.

„Dânsul stie mai bine ce aspiraţii are. Eu, din ce ştiu, ca proceduri şi practici ale acestor instituţii, la NATO nu are nicio şansă. În ceea ce priveşte o funcţie înaltă la UE, şef de Comisie, de Consiliu, şeful politicii externe sau preşedintele Parlamentului, una din funcţii e exclusă, cea de preşedinte a Parlamentului. Mai rămân trei, acolo sunt Franţa, Germania, Olanda, adică marii contributori, ce faci cu ei? E greu de presupus că din trei funcţii, una va fi alocată României”, a declarat Traian Băsescu, duminică la Digi 24, potrivit News.ro.

El a mai precizat că e foarte probabil ca PPE să rămână cel mai mare partid şi va avea posibilitatea pentru opţiunea de preşedinte al Comisiei Europene, unde deja a anunţat că o susţine pe Ursula von der Leyen.

„Eu îi doresc succes, dar trebuie o bătălie diplomatică formidabilă pentru a obţine una dintre cele trei funcţii disponibile. Foarte probabil, PPE va rămâne cel mai mare partid şi va avea posibilitatea să opteze pentru opţiunea de preşedinte al Comisiei Europene, unde deja au anunţat-o pe Ursula von der Leyen ca opţiune. În acelaşi timp, Franţa spune Mario Dragi, care e un mare economist, a fost şi premier al Italiei, ca neutru. Aici e problema lui. Nu îi contestă nimeni calităţile, dar e neangajat politic. Iar pentru PPE ar fi foarte dificil să ia un tehnocrat care nu vine la grup, când este chemat. Rămâne de văzut. Oricum, primul favorit este Ursula von der Leyen, cu care a plecat PPE în această campanie. Dacă mă întrebaţi, eu nu aş vota-o, pentru povestea cu vaccinurile şi pentru povestea cu Green Deal”, a explicat Traian Băsescu.

Chestionat dacă diplomaţia românească este suficient de puternică încât să îi asigure lui Klaus Iohannis o funcţie înaltă în Uniunea Europeană, fostul preşedinte Băsescu a răspuns că nu este, „dar poate fi suficient de insistentă”.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62445057
Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, afirmă că ”o juntă militară a ocupat brandul PNL”

Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat că, la Bucureşti, "o juntă militară a ocupat PNL, alungând liberalismul din PNL".

62436275
Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mâna a doua ai României şi orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, citat într-un comunicat al PNL Iaşi.

62444962
Premierul Marcel Ciolacu, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: ”Cred că acele vremuri s-au dus”

Premierul Marcel Ciolacu exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. ”Cred că acele vremuri s-au dus. România are nevoie de o armată de profesionişti”, a spus Ciolacu într-o emisiune televizată, potrivit News.ro.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.