Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statul vrea să acopere gaura de la buget cu profitul petroliștilor. Ce taxă de solidaritate ar trebui să achite OMV Petrom

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu un buget pe minus, pentru care au mare nevoie de bani, parlamentarii au adoptat pe repede înainte legea privind taxa de solidaritate și au inclus și compania austriacă OMV Petrom printre firmele care vor cotiza mai mult.  

Aleșii au votat o nouă formulă de calcul pentru impozitul pe profit, prin care companiile din industria petrolului și gazelor vor plăti contribuții pentru profiturile excepționale.

Firmele vizate au dat deja în judecată statul român pentru această măsură, pe care o consideră neconstituțională.

Legea privind taxa de solidaritate a trecut în februarie de parlament, iar acum a fost votată din nou la cererea președintelui. Deputații au modificat articolul care se refera la un nou mod de calcul al cifrei de afaceri pentru companiile din industria petrolului, gazelor, cărbunelui și de rafinare în funcție de cantitățile rulate sau deținute în depozite.

Alexandru Nazare, senator PNL: ”O companie interesată să își subestimeze cifra de afaceri nu o va putea face pe baza acestei grile”.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Dacă va plăti sau nu o să spună cei care au făcut normativul

Marea miză a acestei legi a fost ca și austriecii de la OMV Petrom să plătească pentru ceea ce statul român consideră câștiguri excepționale.

Florin Roman, deputat PNL: ”Până în data de 25 mai, dată la care se vor depune declarațiile fiscale, vom avea instrumentul legal prin care operatorii afectați de această ordonanță vor avea obligația să plătească taxa de solidaritate, inclusiv acel operator care datorează statului suma de 300 de milioane de euro. Se taxează producția a ceea ce este, adică poți să urmărești un operator după ceea ce produce și ce vinde. Practic există o taxă pe producție”.

OMV Petrom ar datora statului 1,5 miliarde de lei

OMV Petrom a declarat că a procesat anul trecut peste 4 milioane tone de țiței. În baza noilor taxe impuse de lege, ar datora statului un miliard și jumătate de lei, susțin surse guvernamentale. Reprezentantii companiei nu au dorit sa comenteze noua modificare din lege.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: ”Nu știu cât vor plăti, dar vor plăti”.

Cristina Prună, deputat USR: ”Nici măcar nu putem să avem o previziune despre câți bani încasează statul, tocmai ca să știm și noi cu cât trebuie să-și restrângă cheltuielile”.

60% este taxa care se aplică pe profitul excepțional obtinut în 2022. Regulamentul european se referea la un procent mult mai mic, de 30%.

Potrivit formulei de calcul din lege, ca să se considere profit peste măsură, o companie ar trebui să aibă un profit cu 20% mai mare decat profitul mediu anual calculat din 2018 până în 2022.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult