Principiile Dianei Șoșoacă: Nu voi fi niciodată de acord cu baze NATO în România, nu accept să fac parte din UE
Afirmațiile ei au fost făcute la scurt timp după ce AUR a anunțat că delegația sa nu a fost primită la discuțiile cu SOS România.
Consultările au fost convocate de Diana Şoşoacă, partidul SOS România, cu scopul unificării forţelor naţionaliste.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că, dacă partidele suveraniste vin cu un al treilea candidat la alegerile prezidenţiale, care să nu fie Diana Şoşoacă, George Simion sau Cozmin Guşă, atunci preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, nu are nicio şansă să intre în turul doi.
Acum, Șoșoacă a făcut o recapitulare pe Facebook a principiilor sale politice, subliniind care sunt - în opinia sa - diferențele față de AUR, partidul lui George Simion.
”Teritoriile românești din Ucraina să revină la patria mamă””Și noi, toți, cei care suntem în acest spectru de atâția zeci de ani, suntem pe această baricadă și nu putem să ne unim cu pseudo-naționaliștii. De aceea, ar fi bine, în primul rând, să creionez limitele unei alianțe.
Și principiile au fost următoarele: teritoriile românești din Ucraina, care trebuie să revină la patria mamă, pentru că altfel se reinstituie pactul Ribbentrop-Molotov.
Unirea cu Moldova. Și aici avem, și la Moldova și la teritoriile românești din Ucraina, o problemă a partidului AUR, care a votat împotriva inițiativelor mele de demarare a negocierilor cu cele două state pentru reunire, pentru că totul se face pe bază de acord, conform tratatelor internaționale, nu pe bază de război, ale sunt încălcare de tratate internaționale.
Apoi avem, deci, din acest punct de vedere, AUR trebuie să renunțe la declarația dată, de recunoaștere a acestor granițe care sfâșie trupul mamă. Evident că în acest context da, o să spună da, dar mai avem teritorii, da, dar aici trebuie să avem grijă de românii din afara granițelor țării. Problema noastră este că nu avem grijă de românii din afara granițelor țării. Nu avem grijă de românii care fac parte din teritorii care au aparținut cândva României și nu avem conducerea României și nici Parlamentul, au fost total dezinteresate de soarta acestor oameni.
(...)
”Am șase-șapte dosare de antisemită”Apoi am discutat despre chestiunea evreiască, pentru că este una, da, poate deranjează. Eu am șase-șapte dosare de antisemită, pentru că l-am recitat pe Eminescu cu o variantă a Doinei care deranjează Institutul Ellie Wiesel. Dar de când Institutul Ellie Wiesel îmi conduce România? Adică există o departajare reală. Există acel moment 14 mai, când eu i-am dat afară pe cetățenii evrei din Parlamentul României și le-am spus să plece la ei acasă, pentru că este impardonabil gestul acestora, de a huidui în Parlamentul României, Parlamentul, parlamentari români.
Mai mult decât atât, trebuie renunțat la acea lege care efectiv anulează comemorare a martirilor sfinților închisorilor comuniste care au ajuns acolo din cauza iudeo-bolșevicilor.
Da, mai mult decât atât, trebuie ca domnul Simion să menționeze clar dacă mai susține ceea ce a declarat la Ambasada Israelului cu privire la faptul că românii sunt un popor de ucigași și care au făcut Holocaust. Cred că ar trebui să pună mâna pe carte și să învețe istoria adevărată, să se îi acuze pe naziști de Holocaust, nu pe români, români cărora li s-a mulțumit de către un președinte evreu, Shimon Peres, în 2010 pentru faptul că poporul român a salvat 400.000 de evrei. Deci nu mă poți acuza pe mine de crime împotriva umanității, pentru că ai tu un interes să cotropești tara asta.
Exclus așa ceva. Și trebuie evident să renunțe la a acorda 800.000 de cetățenii, ca să le spun așa, alogenilor. Da, mai ales că avem o constituție care menționează că nu pot să ... este neconstituțional de a muta populații pe teritoriul României.
Trebuie să citească un pic de drept constituțional și să-i explice cineva care știe neconstituțional, avem problema violului de la Școala de AUR, care Doamne ferește, nu a spus nimeni de vreo intenție, dar nu e posibil să aperi niște violatori și să îți bagi joc de acea copilă.
(...)
”Nu voi fi niciodată de acord cu bazele militare NATO și americane pe teritoriul României”Astea erau ultimele două chestiuni, evident, problema NATO și a UE.
Și asta, să spunem, un europarlamentar care a văzut ce înseamnă și NATO și UE la Bruxelles și Strasbourg. Nu voi fi niciodată de acord cu bazele militare NATO și americane pe teritoriul României. În fapt, sunt și singurul, unicul parlamentar român care a cerut în trei rânduri, oficial, ca America să-și ia de aici toate bazele militare și NATO la fel. Mai sunt destule țări mai NATO care nu o bază militare NATO pe teritoriul lor. Și în caz că nu vor, atunci să se respecte principiul internațional al reciprocității. Câte baze militare americane și NATO sunt pe teritoriul României, atâtea baze românești militare să avem pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Evident că toată lumea s-au oripilat.
Adică, foarte bine, eu sunt, reprezint un stat independent și suveran, nu un stat sclav. Eu nu sunt o sclavă, nici copiii mei și consider că nici unul din cetățenii români nu este sclavul Statelor Unite ale Americii sau NATO sau oricărei alte puteri.
Noi am semnat toate tratatele în calitate de stat independent și suveran și asta nu a schimbat nimeni, cel puțin pe hârtie. Și nu voi accepta ca identitatea românească să pălească în fața unor lipse de identități, a unui globalism.
”Nu pot să accept să fac parte din Uniunea Europeană în condițiile în care există în acest moment”Iar în ceea ce privește Uniunea Europeană, eu nu pot să accept să fac parte din Uniunea Europeană în condițiile în care există în acest moment. Uniunea Europeană nu poate să legifereze deasupra statului meu național unitar, suveran, indivizibil, independent, România. Nu voi recunoaște niciodată prevalența dreptului european în fața dreptului românesc și a constituției României, mai presus de orice, constituția României și dreptul românesc. Nu voi accepta niciodată să fim sclavi și să nu avem drepturi egale cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene, pentru că, la acest moment, trebuie doar ... cine decide? Păi decide în funcție de suprafață și de numărul de locuitori.
Și atunci ce facem: România, Bulgaria, Ungaria, Malta sunt state care, mă rog, medii și mici, care nu au niciun cuvânt de spus și trebuie să ne subordonăm hotărârilor adoptate de către marile puteri Germania, Franța, Italia, Spania. Eu eu așa ceva nu voi accepta în veci.
Cu tot respectul, o Uniune înseamnă egalitate, ori dacă eu nu am posibilitatea să votez pentru interesele statelor medii și mici și trebuie să accept impunerea unor decizii luate de niște state care nu au nicio legătură cu situația mea reală. De exemplu, cum ni se impune acum, să fac împrumuturi internaționale ca să mă înarmezi și să cumpăr arme de la americani, pe care oricum nu cred că mi le vor da vreodată conform obiceiului.
Iar sunt unicul parlamentar care a solicitat Ministerului Apărării Naționale să ceară ori armele, ori banii înapoi de la americani pentru armele care nu au sosit niciodată, dar pe care le-am plătit cu vârf și îndesat, și am mai făcut și acte adiționale la un contract nerespectat de către partea americană. Eu sunt avocat, eu nu pot să accept astfel de contracte în care părțile doar unii au obligații și ceilalți doar dreptul acela nu este un contract, cu tot respectul, nu respectă condițiile contractului. Indiferent că e vorba de un nivel atât de înalt, un contract trebuie să aibă drepturi și obligații corelative. Cine nu știe drept să pună mâna să învețe. Eu chiar am învățat drept la viața mea și chiar nu voi permite vreodată cuiva să își bată joc de țara mea și de poporul român. Ori astea sunt condițiile pentru care să ne putem întâlni în continuare.
Acestea sunt condițiile pentru orice partid care se consideră naționalist, de a sta la masa negocierilor cu noi.” - a spus Șoșoacă.
În 2023, publicația franceză Le Figaro a scris despre Diana Șoșoacă faptul că este o ”suveranistă în favoarea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE), visceral antiamericană”, care ”se uită galeş la Rusia”.
De altfel, Șoșoacă a propus în Parlamentul României, printr-un proiect de lege, anexarea de către România a unor teritorii din Ucraina.