PNL respinge ideea PSD, de ”TVA zero la gaze”, ca în Polonia. Cîțu: ”Nu sunt de acord”

×
Publicitate

PNL nu este de acord cu reducerea de TVA la anumite sectoare, așa cum au propus colegii lor de guvernare din PSD.  

Președintele liberalilor, Florin Cîțu, a declarat luni, înainte de ședința coaliției PSD-PNL-UDMR, că o astfel de măsură - propusă de social-democrați pentru a ajuta populația în scandalul facturilor la energie și gaze - ar fi una ”necinstită”.

”Nu sunt de acord să reduci TVA doar pentru un anumit sector. Atunci creezi un avantaj necompetitiv, necinstit, unui anumit sector, versus altele în economie şi eu nu sunt de acord cu astfel de ...” - a spus Cîțu la Palatul Parlamentului.

Liderul PNL a precizat că a ajuns la această concluzie în calitate de economist și că reducerile de taxe ar trebui să se aplice unitar în toată economia, nu doar în anumite domenii.

Eu vă spun că nu sunt de acord să venim cu o măsură doar pentru un anumit sector, pentru că așa se creează tot felul de distorsiuni în economie, și economia în România am arătat în ultimii ani că nu poate să funcționeze așa pe termen lung. Apar alte probleme. Încercăm să rezolvăm problema aici și apar alte probleme.

Citește și
Nou blocaj în coaliție, în săptămâna în care trebuie aprobat bugetul. Partidele nu se înțeleg cum să împartă banii
Nou blocaj în coaliție, în săptămâna în care trebuie aprobat bugetul. Partidele nu se înțeleg cum să împartă banii

Dacă vrem să luăm o măsură de genul, să reducem TVA la zero, foarte bine, deși eu vă spun că nu vom face decât să creștem profitul unor companii. Va fi foarte greu să vedem o scădere a prețurilor. Asta este opinia mea de economist. Ceea ce vă spun ca președinte al Partidului Național Liberal, că voi susține orice reduceri de taxe care se aplică unitar în toată economia.” - a mai spus Cîțu.

PSD ar vrea ”TVA zero la gaze”, după modelul Poloniei

 

Reacția președintelui PNL vine la scurt timp după ce, în urmă cu câyteva zile, liderul PSD Marcel Ciolacu a transmis că va propune, în prima şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, ”TVA zero la gaze”, după modelul Poloniei.

"Mă bucur că premierul Ciucă a fost de acord cu demersul PSD şi a înţeles necesitatea adoptării unor noi măsuri de protejare a românilor în faţa efectelor crizei energetice. Măsurile anunţate azi sunt corecte, dar e nevoie de mai mult. Sunt convins, însă, că putem avea tăria şi voinţa politică de a lua decizii şi mai îndrăzneţe! Putem reduce TVA nu doar la energie, ci şi la gaze naturale - şi nu la 1 aprilie, ci din 1 februarie. Acum, nu în aprilie, factura energetică îi arde cel mai tare pe oameni. Aşa face Polonia, din 1 februarie: TVA zero la gaze, îngrăşăminte şi mâncare, plus taxe reduse la carburanţi. Acesta este modul corect de reacţie a statului, pe care îl voi propune ca model de urmat la prima şedinţă a liderilor coaliţiei", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că, în momente excepţionale, o guvernare poate proba prin "măsuri excepţionale" că este preocupată cu adevărat de viaţa cetăţenilor săi.

"Nu cu miniştri care se lamentează la televizor că o companie de stat din energie îi fură pe români, dar nici măcar nu schimbă conducerea firmei unde ministerul său este acţionar. Nu rezolvăm criza nici cu strategii energetice pe hârtie, nici cu planuri măreţe privind schimbările climatice. Ci cu decizii curajoase, simple şi rapide care să protejeze în mod real nivelul de trai al românilor", a afirmat Ciolacu. 

Ce se întâmplă în Polonia

 

Guvernul Poloniei a anunțat că va introduce un nou ajutor financiar pentru instituțiile publice afectate de creșterea prețurilor la gaze, în timp ce țara se luptă cu cea mai mare inflație din ultimii ani -- în prezent, de 8,6 la sută, precizează Euronews.

Luna trecută, prețurile la electricitate și gaze naturale la Bursa de Mărfuri din Varșovia au atins cele mai ridicate niveluri din istoria sa de 20 de ani, forțând autoritățile să reducă TVA-ul la zero la alimente începând cu 1 februarie.

Guvernul polonez susține că prețul în creștere al emisiilor de CO2 se află în spatele acestor creșteri energetice.

Avem surse diversificate de aprovizionare cu gaze în Polonia, dar în cazul prețurilor ridicate ale certificatelor de emisie de CO2, da, acest lucru are un impact mare asupra prețurilor la energie. Analizând prețurile care sunt acum pe piață, acest sprijin -- și  mă refer la „alocația de protecție” – și aceste reduceri ale taxelor la energie și gaze ar trebui să însemne că această factură ar trebui redusă la aproximativ jumătate”, a declarat Aleksander Brzozka, reprezentant al ministerul polonez al Mediului.

Prețurile energiei au crescut în Europa în ultimul an, deoarece ridicarea restricțiilor legate de COVID-19 a impus cereri uriașe pentru stocurile epuizate de gaze naturale pe un fundal de aprovizionare strânsă, mai notează Euronews.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
Nou blocaj în coaliție, în săptămâna în care trebuie aprobat bugetul. Partidele nu se înțeleg cum să împartă banii
Nou blocaj în coaliție, în săptămâna în care trebuie aprobat bugetul. Partidele nu se înțeleg cum să împartă banii

Negocierile pentru bugetul pe anul acesta s-au blocat. Liderii coaliției nu au căzut de acord cum să împartă banii, și așa puțini.  

Ministrul Culturii, András Demeter, la moțiunea simplă împotriva sa, respinsă în Senat: ”Ce caută ungurul la Cultură?”
Ministrul Culturii, András Demeter, la moțiunea simplă împotriva sa, respinsă în Senat: ”Ce caută ungurul la Cultură?”

Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii, András Demeter a fost respinsă, luni, de Senat, cu 42 de voturi pentru şi 76 împotrivă.

Întâlnire a ministrului Apărării și ambasadorului britanic, după trei zile de conflict în Iran. Ce au discutat
Întâlnire a ministrului Apărării și ambasadorului britanic, după trei zile de conflict în Iran. Ce au discutat

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în România, Giles Portman, context în care au discutat, printre altele, despre evoluţiile recente ale situaţiei de securitate regională.

Recomandări
Care e probabilitatea ca România să devină o țintă pentru Iran. Răspunsul unui fost general NATO
Care e probabilitatea ca România să devină o țintă pentru Iran. Răspunsul unui fost general NATO

Probabilitatea ca România să devină o țintă în războiul dintre SUA și Iran e extrem de scăzută, chiar dacă Teheranul ar putea avea în arsenalul său o rachetă care, cel puțin teoretic, ar fi capabilă să ajungă până la noi în țară.

LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare în Iran. Donald Trump: Ar putea dura cinci săptămâni
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare în Iran. Donald Trump: Ar putea dura cinci săptămâni

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT
Cristina Chiriac, nominalizată pentru şefia Parchetului General, Viorel Cerbu la conducerea DNA, iar Codrin Miron la DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, luni, propunerile de numire pentru ocuparea funcțiilor de conducere în parchetele din sistemul de justiție.