Omul de afaceri Viorel Cataramă - candidatul Dreptei Liberale la prezidenţiale
Candidatura acestuia a fost validată, sâmbătă, la primul Congres al Dreptei Liberale, organizat în municipiul Botoşani.
Cataramă a fost susţinut în unanimitate prin votul deschis al celor peste 400 de delegaţi.
"Trebuie şi în România să termină odată cu discuţiile nesfârşite că preşedintele nu poate să facă nimic, că preşedintele este notar. Nu e adevărat. Preşedintele are toate mijloacele şi armele necesare să pună în aplicare voinţa poporului român", a afirmat Viorel Cataramă, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, candidatura sa va avea loc sub sloganul "Siguranţă şi prosperitate".
În cadrul congresului, Cataramă a fost ales şi preşedinte al partidului Dreapta Liberală. De asemenea, prin vot secret, au fost desemnaţi cei doi prim-vicepreşedinţi ai formaţiunii politice şi patru vicepreşedinţi.