Nicuşor Dan spune că are două aşteptări de la Ilie Bolojan: Lămurirea anulării alegerilor şi organizarea unui scrutin corect

Nicușor Dan
Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că are două aşteptări "esenţiale" din partea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, care vizează lămurirea deciziei de anulare a alegerilor şi organizarea unui scrutin corect.

"Noi suntem într-o perioadă de tranziţie, după un eveniment extrem de important, anularea alegerilor. Oriunde în lumea aceasta, un eveniment din acesta este extraordinar.

Şi atunci, sunt două aşteptări esenţiale: unu - să lămurim acel fenomen al anulării alegerilor, adică cine a contribuit la campanie, cu cât, care au fost mijloacele şi aşa mai departe, pentru ca astfel cât mai mulţi români să aibă convingerea că decizia CCR a fost una justă şi să recâştige încredere în sistemul democratic; doi - să avem garanţia că alegerile care urmează vor fi unele corecte şi nu va exista o interferenţă care să favorizeze pe unul dintre candidaţi", a spus edilul general, pentru Digi 24.

El a apreciat că activitatea lui Klaus Iohannis trebuie evaluată din perspectiva celor zece ani de mandat. Principalele două "reproşuri" la adresa acestuia sunt: creşterea "distanţei" dintre societate şi clasa politică şi faptul că "după Ordonanţa 13, lupta împotriva corupţiei s-a încheiat" în România.

"El, cumva, personificând clasa politică, a făcut ca distanţa dintre societate şi clasa politică să fie şi mai mare decât era. Şi nu putem să nu vedem că, imediat după Ordonanţa 13, lupta împotriva corupţiei s-a încheiat în România. Acestea sunt principalele două reproşuri la adresa lui. (...) Nu vorbesc de independenţa justiţiei, vorbesc de eficienţa justiţiei, pentru că în zona penală vedem zone întregi de corupţie de care nu s-a atins nimeni", a precizat Nicuşor Dan. 

Citește și
Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

Valeriu Stoica: Conviețuirea îndelungată PNL–PSD a creat legături periculoase care subminează sprijinul pentru Bolojan
Valeriu Stoica: Conviețuirea îndelungată PNL–PSD a creat legături periculoase care subminează sprijinul pentru Bolojan

Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a afirmat că liberalii se află de vreo opt ani într-o convieţuire mai apropiată sau mai îndepărtată cu PSD. 

Moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, la doar trei zile după preluarea mandatului
Moțiune simplă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, la doar trei zile după preluarea mandatului

Grupul PACE Întâi România va depune o moțiune simplă împotriva lui Ilie Bolojan, intermiar la Educație după demisia lui Daniel David.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.