Margareta, Custodele Coroanei salută decizia UE privind Republica Moldova: Este o binecuvântare
„Este o binecuvântare să știm că s-a deschis calea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Se întoarce astfel roata istoriei, aducând înapoi pe calea europeană aceste străvechi pământuri. De acolo, din Ceruri, Regele Ferdinand și Regina Maria sunt mândri de Basarabia, cu toate etniile ei, așa cum au fost în fiecare zi a vieții lor pe pământ. Este o binecuvântare și pentru Coroana Română care, precum spiritul românesc și identitatea națională, a mers mai departe indiferent de răul care s-a abătut asupra ei. Românii, oriunde s-ar afla în acest moment, sunt cu toții europeni. Sus frunțile!”, a scris Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Regale a României, pe contul de Facebook al Familiei Regale.
Liderii statelor Uniunii Europene, reuniţi joi la Bruxelles, au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, după ce în luna noiembrie Comisia Europeană făcuse o recomandare în acest sens.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care prezidează summitul UE de la Bruxelles, transmit AFP şi Reuters.
„Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova. #EUCO a acordat statutul de candidat Georgiei. Iar UE va deschide negocierile cu Bosnia și Herțegovina odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat Comisia să prezinte un raport până în martie în vederea luării unei astfel de decizii. Un semnal clar de speranță pentru popoarele lor și pentru continentul nostru”, a transmis Michel.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Republica Moldova , Familia regala , majestatea sa margareta , principesa Margareta
Dată publicare: 15-12-2023 12:38