Legea privind certificatul de vaccinare la locul de muncă intră în dezbaterile deputaților
Decizia a fost luată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, care a aprobat o solicitare în acest sens a USR.
"Am cerut din nou din partea grupului USR urgentarea procedurii de dezbatere şi vot pe certificatul verde. Am reuşit să-l punem primul pe ordinea de zi, sub rezerva depunerii raportului, şi ceilalţi au fost de acord. Iată că, după foarte multe discuţii în societate şi în Parlament şi media, au fost de acord să punem acest proiect pe primul loc pe ordinea de zi, sub rezerva depunerii raportului, şi cel mai important a fost să înceapă astăzi dezbaterile şi discuţiile în Comisia de sănătate - comisia cea mai importantă", a declarat, luni, liderul grupului deputaţilor USR, Ionuş Moşteanu, potrivit Agerpres.
El a precizat că sunt şase comisii de specialitate sesizate în fond pe acest proiect.
"Poate că n-ar fi fost nevoie chiar de toate aceste comisii, că n-am mai văzut proiect de lege cu şase comisii la raport până acum, însă, iată, se face un pas. Comisia de sănătate este foarte importantă, poate cea mai importantă din această discuţie şi Comisia de muncă, urmând ca în zilele care urmează să facem paşi înainte în Camera Deputaţilor în comisii cu rapoarte preliminare şi, în final, să avem o şedinţă a celor şase comisii şi sper ca, săptămâna viitoare cel târziu, să avem un vot de adoptare pentru acest proiect privind certificatul verde", a explicat deputatul USR.
Potrivit acestuia, amendamentele USR sunt centralizate de deputatul Adrian Wiener, care este medic şi care le va pune în discuţie.
"Important este ca acest proiect să treacă cu o majoritate largă, pentru că societatea este divizată pe acest subiect. (...) Realitatea este că în fiecare zi mor români. Şi fiecare zi pe care o vom pierde cu adoptarea acestui certificat verde va duce la noi pierderi de vieţi omeneşti. Or, noi trebuie să oprim asta, trebuie să folosim certificatul verde aşa cum este folosit şi în ţările europene. (...) Vrem să vedem spitalele goale", a adăugat Moşteanu.
Parlamentarii AUR au fost singurii care s-au opusLiderul AUR, George Simion, susține că parlamentarii AUR au fost singurii care s-au opus intrării în procedură de urgență a Legii privind certificatul verde de vaccinare la locul de muncă.
”Asta este imaginea, în momentul ăsta, a trădării din Parlament. Au introdus pe ordinea de zi certificatul verde pe punctul 1, chiar dacă termenul de amendamente este de 12 noiembrie și chiar dacă comisiile trebuie până pe 19 noiembrie să prezinte acel raport. Vă ținem la curent cu tot ce se întâmplă aici. În momentul ăsta, punctul 1 de pe ordinea de zi - dar o să intervenim în plen, să nu se întâmple lucrul ăsta - este certificatul verde. Camera trădării naționale.” - a spus Simion într-un mesaj postat pe Facebook.
Luni, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act de solicitarea grupului parlamentar al USR privind urgentarea procesului legislativ în comisii şi introducerea pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva primirii raportului, a propunerii legislative privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, în perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private.
Proiectul de lege a fost respins de Senat pe 27 octombrie, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.
Legea privind impunerea certificatului verde la locul de muncă
Legea privind impunerea certificatului verde la locul de muncă a fost respinsă, recent, la limită, de Senat. Au lipsit doar doua voturi din cele necesare.
Actul normativ stabilește că angajatul, fie el la stat sau la privat, trebuie să facă dovada că s-a vaccinat sau că a trecut prin boală. Dacă nu, se testează pe banii lui.
Conform documentului, cei care refuză, riscă să li se suspende contractul de muncă pentru 30 de zile, fără plata salariului.
Votul final îl vor da, însă, deputații.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: vaccin , camera deputatilor , Parlament , vaccinare , certificat
Dată publicare: 08-11-2021 15:30