Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dăncilă îi propune lui Iohannis 3 miniștri de la ALDE, ca să nu mai ceară un vot în Parlament

Your browser doesn't support HTML5 video.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că a decis să propună președintelui Klaus Iohannis 3 miniștri de la ALDE, rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august.

În felul acesta, Dăncilă evită să mai ajungă în Parlament, să ceară un vot de încredere, pentru că risca să nu obțină o majoritate absolută.

Astfel, pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu (ALDE), pentru portofoliul Energiei a fost nominalizat Ion Cupă (ALDE), iar pentru Relaţia cu Parlamentul a fost nominalizat Ştefan Băişanu (ALDE).

"În această după-amiază voi trimite propunerile către Palatul Cotroceni", a spus premierul.

De asemenea, Dăncilă a mai anunţat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi nominalizarea lui Dan Chirilă la MAI (în prezent secretar de stat la MAI), Camelia Gavrilă la Educaţie, iar pe Dan Matei în funcția de vice-prim ministru.

Citește și
calin popescu tariceanu
Tăriceanu, supărat rău pe foștii săi aliați din PSD: ”Ați făcut un gest execrabil”

”Sper ca de această dată domnul președinte Iohannis să acționeze ca președinte a României și nu ca și candidat pentru această funcție și să nu blocheze orice inițiativă de normalitate pentru România. Este un demers important, este important să asigurăm stabilitate, este important să dăm dovadă de responsabilitate” - a afirmat premierul.

”Este important să continuăm guvernarea, pentru a oferi stabilitate, să ne mobilizăm pentru consolidarea imaginii României în plan extern, mai ales în acest moment, când trebuie să susținem comisarul, reprezentantul nostru pentru Comisia Europeană.” - a mai spus Dăncilă.

Anterior, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că a auzit zvonurile referitoare la faptul că prim-ministrul Viorica Dăncilă ar încerca să coopteze membri ALDE în echipa guvernamentală, dar că nu are o confirmare oficială în acest sens.

El a menţionat că, dacă acest lucru se va adeveri, ar reprezenta o încălcare a prevederilor constituţionale şi că va atrage atenţia asupra acestui fapt atât prim-ministrului Dăncilă, cât şi preşedintelui Klaus Iohannis.

"Am auzit aceste lucruri, nu am o confirmare oficială. (...) Doamna Dăncilă încearcă din răsputeri tot felul de formule care sunt de ţară de lumea a treia, ca să evite acest vot în Parlament. Dacă acest zvon se va confirma, dacă va apărea un anunţ cu privire la numirea unor persoane în calitate de 'membri ALDE' o voi notifica public pe doamna Dăncilă, printr-o scrisoare deschisă, că a încălcat prevederile constituţionale şi faptul că nu respectă decizia pe care noi am luat-o de a ieşi de la guvernare şi îl voi înştiinţa şi pe preşedinte să nu semneze decretele de numire, având în vedere că noi am luat decizia de a ieşi de la guvernare şi ar încălca prevederile constituţionale ale art. 85", a arătat Tăriceanu, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

Potrivit unor surse politice, premierul încearcă în această perioadă să racoleze de partea sa cât mai mulți din ALDE - lideri politici care sunt nemulțumiți de faptul că Tăriceanu a decis să plece de la guvernare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult