Cum a încercat Victor Ponta să strice sărbătoarea validării candidaturii lui Crin Antonescu la PSD. Acuzații de cenzură

×
Codul embed a fost copiat

De astăzi e oficial! Crin Antonescu este candidatul coaliției pentru alegerile prezidențiale. Fostul președinte al PNL a primit un vot covârșitor și în Congresul PSD.

''Am răspuns chemării dumneavoastră și intru cu toată încrederea în acest rol'',  a transmis Antonescu de la tribună.

Singurul care a încercat să strice sărbătoarea a fost Victor Ponta, însă nu a fost lăsat să urce pe scenă.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”Bine ai venit, Crin. Sper că ți-a fost dor de PSD!”.

După 11 ani și în aplauze, unele ușor fortațe, Crin Antonescu s-a revăzut cu foștii parteneri din USL și a reușit să-i convingă pe social-democrați că merită să-l susțină pentru a fi candidatul comun al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale.

Citește și
crin antonescu
Crin Antonescu: Trăim de aproape două luni într-un vârf al unei isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte sistem

Crin Antonescu: Noi toți, avem de ales între discursul și îndemnul falsei icoane făcătoare de false minuni care ne anunță liniștit și ușor voios că partidele vor dispărea și credința și dorința mea e ca acest lucru să nu se întâmple.”

În discursuri care au însumat aproape o oră, Marcel Ciolacu și Crin Antonescu și-au adus laude unul altuia și au arătat că au o relație greu de distrus.

Marcel Ciolacu: ”Crin Antonescu este omul potrivit, care știe și poate să scoată țara din această hipnoză colectivă și să mențină România pe drumul corect. ”

Crin Antonescu: ”Nimeni, vreodată în partidul meu nu a vorbit atât de frumos despre mine.”

Cu 5.484 de voturi pentru, 18 împotrivă și 14 abțineri, Crin Antonescu a primit, la mai bine de o lună distanță de la anunțul partidelor de la putere, titulatura oficială de candidat comun al coaliției de guvernare.

Printre cei nemulțumiți s-a aflat Victor Ponta. Fostul premier reclamă că a fost cenzurat de conducerea PSD și nu a fost lăsat să urce pe scena Congresului ca să conteste alegerea lui Antonescu. Odată parteneri de guvernare, cei doi s-ar putea duela în luna mai pentru fotoliul de la Cotroceni.

Victor Ponta, deputat PSD: ”Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulți lideri curajoși, care să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei.”

Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”În acest moment, eu nu cred în șansele lui Victor Ponta. Eu nu o să votez cu Victor Ponta, ca să fiu și mai direct.”

Următorul pas pentru Antonescu este să strângă cele 200.000 de semnături necesare până pe 15 martie, pentru a-i fi înregistrată candidatura.

Crin Antonescu: ”Tot ce îmi doresc, nu doar sau în primul rând pentru noi, ci pentru țara noastră - e ca această lungă și complicată poveste să aibă Happy End.”

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Regretele lui Ciolacu, ”hipnoza colectivă” a unui ”fals-Mesia” și cum ”buna guvernare” nu aduce voturi: ”Bine ai venit, Crin”
Regretele lui Ciolacu, ”hipnoza colectivă” a unui ”fals-Mesia” și cum ”buna guvernare” nu aduce voturi: ”Bine ai venit, Crin”

Delegaţii congresului extraordinar al PSD au validat cu o imensă majoritate candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. Au existat însă și 18 social-democrați care au votat împotriva lui Antonescu, precum și 14 care s-au abținut.  

Crin Antonescu: Trăim de aproape două luni într-un vârf al unei isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte sistem
Crin Antonescu: Trăim de aproape două luni într-un vârf al unei isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte sistem

Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a afirmat, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PSD, că şi-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”.

Congresul PSD: ”Nu putem avea un președinte care se crede Mesia, călătorește prin Univers și face benzina 1 leu”
Congresul PSD: ”Nu putem avea un președinte care se crede Mesia, călătorește prin Univers și face benzina 1 leu”

Social-democrații s-au reunit duminică într-un congres extraordinar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. PNL și UDMR l-au validat deja pe Antonescu.  

Paul Stănescu: Sunt colegi care au primit cu reticenţă candidatura comună a lui Crin Antonescu
Paul Stănescu: Sunt colegi care au primit cu reticenţă candidatura comună a lui Crin Antonescu

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, duminică, înaintea Congresului PSD de validare a candidaturii lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României, că sunt colegi în partid care au privit cu reticenţă această candidatură.

Recomandări
Tablou de coșmar după ninsorile din țară. Drumuri blocate în cinci județe, sute de familii fără curent și școli închise
Tablou de coșmar după ninsorile din țară. Drumuri blocate în cinci județe, sute de familii fără curent și școli închise

Ninsorile au lovit România în timpul nopții, iar tabloul este unul de coșmar: drumuri blocate, sute de oameni fără curent electric și cursuri suspendate în mai multe județe.

HARTA care arată clar de ce este importantă Groenlanda pentru SUA: locul ideal pentru scuturi antirachete, dar este și bogată
HARTA care arată clar de ce este importantă Groenlanda pentru SUA: locul ideal pentru scuturi antirachete, dar este și bogată

Capturarea lui Nicolas Maduro de către trupele speciale americane, chiar din locuința sa din Venezuela, a demonstrat că președintele SUA, Donald Trump, trebuie luat în serios când lansează amenințări.

Ucraina cere o accelerare a aderării sale la Uniunea Europeană, la preluarea preşedinţiei UE de către Cipru
Ucraina cere o accelerare a aderării sale la Uniunea Europeană, la preluarea preşedinţiei UE de către Cipru

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor săi să ofere Ucrainei garanţii de securitate puternice împotriva unui nou atac rus, progrese în negocierile de aderare al Uniunea European şi o înăsprire a sancţiunilor impuse Moscovei.