Codrin Ștefănescu, despre amnistie și grațiere: „Vom avea câteva surprize în februarie”

61991270
Pro TV

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a precizat luni că social-democrații nu au renunțat și că discută în interiorul partidului despre amnistie și grațiere.

„Ordonanţa pe coduri va exista cât de curând. Este o chestie pe care ne-am asumat-o la Consiliul Naţional. Aţi văzut că acum ne-a anunţat domnul Tudorel Toader de ordonanţa pe completuri. (...) Toate se vor da. Şi vă spun un singur lucru: noi nu am renunţat şi este o discuţie foarte serioasă şi aplicată în interiorul partidului pe amnistie şi graţiere. Pentru că, vă repet, suntem ţara în care s-au produs nişte lucruri unice pe planetă, legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", a declarat Codrin Ştefănescu, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, PSD va anunţa „câteva surprize în luna februarie".

„La nivel central (...) nu vom ceda nici măcar un milimetru în tot ce ne-am propus. Vom merge mai departe cu toate modificările de coduri, vom merge cu modificări de legi foarte importante, vom avea câteva surprize în luna februarie pe care le vom anunţa. Vom merge mai departe cu tot ce înseamnă politici naţionale pentru binele românilor, privind modul în care îi facem să înţeleagă pe cei din marile companii că trebuie să îşi plătească taxele şi impozitele în România, pentru că aici au şi ei profit. Vom continua mai departe cu programul de majorare de pensii şi salarii, aşa cum a fost anunţat", a mai spus Ştefănescu.

Întrebat de jurnalişti ce surpriză pregăteşte PSD pentru luna februarie, secretarul general al partidului a răspuns: „E legată de mediul legislativ. (...) Mai modificăm nişte lucruri şi mergem înainte. Luaţi cu atenţie declaraţia de la Consiliul Naţional a domnului Liviu Dragnea şi o să vedeţi că acolo este un punctaj pe ceea ce facem. (...) În februarie vor fi câteva anunţuri, inclusiv pe mediul economic şi pe zona fiscală".

Citește și
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”

Codrin Ştefănescu, ministrul Turismului, liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, Eugen Nicolicea, parlamentari şi membri din conducerea Organizaţiei judeţene PSD au susţinut luni o conferinţă de presă la Sibiu, în timp ce câţiva protestatari au scandat lozinci anti-PSD în faţa sediului.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat în 10 decembrie că în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD s-a discutat şi decis oportunitatea aprobării unei ordonanţe de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul adoptării acelor articole care au fost declarate constituţionale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat, în aceeaşi zi, că o ordonanţă privind modificarea codurilor penale ar putea fi dată în condiţiile în care „este o istorie care nu se mai termină" în această privinţă. „Colegii noştri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis, pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea OUG", a declarat Dragnea la finalul şedinţei CExN al PSD.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu afirmă că va respecta prevederile Constituţiei şi nu va candida pentru un nou mandat şi a respins şi speculaţiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcţia de preşedinte al României. 

Nicușor Dan: România va avea buget în martie, chiar dacă partidele din coaliție au viziuni diferite
Nicușor Dan: România va avea buget în martie, chiar dacă partidele din coaliție au viziuni diferite

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că, după ce a discutat cu reprezentanţii partidelor din coaliţie, poate să spună cu toată responsabilitatea că România va avea un buget în luna martie.

Victor Ponta o acuză pe Oana Țoiu că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Dubai. Reacția ministrului
Victor Ponta o acuză pe Oana Țoiu că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Dubai. Reacția ministrului

Victor Ponta o acuză pe ministrul de Externe, Oana Țoiu, că ”a dat-o jos” pe fiica sa din avionul care urma să plece din Emiratele Arabe Unite spre România, în condițiile în care în regiune se află mii de români care solicită ajutor pentru repatriere.

Recomandări
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.

Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară
Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite.

Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei
Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată.